Sari la conținut

Ce salarii vor avea cadrele medicale după majorarea de 15%. LISTA salariilor din sistemul sanitar

bani
sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Reprezentanții Federației sindicale Sanitas au anunțat în această săptămână că au convenit cu reprezentanţii Guvernului o creștere a salariilor de bază din sistemul de sănătate cu 15%, în două tranșe.

Aceste majorări sunt planificate să fie acordate în luna martie și luna iunie, în plus față de creșterea de 5% care a fost deja aplicată pentru întregul sistem bugetar începând cu 1 ianuarie 2024. Detaliile au fost comunicate de către președintele Sanitas, Leonard Bărăscu, și prim-vicepreședintele federației, Iulian Pope.

Salariile medicilor și ale personalului din spitale au crescut semnificativ în 2017, odată cu adoptarea legii salarizării, ajungând ca un medic să aibă un salariu minim de 15.000 de lei brut.

Salariul minim a crescut la 3.000 lei de la 1 ianuarie 2023, cu 200 de lei deductibili, potrivit unei Hotărâri de Guvern. La aceste salarii, se adaugă indemnizația la hrană, sporul de vechime, sporul de toxicitate, plus diverse alte sporuri.

Trebuie menţionat că multe dintre statele europene își tratează regește medicii și asistenții medicali. De pildă, în Germania, un asistent medical primește lunar aproximativ 4000 de euro.

„Anvelopa salarială e o greșeală de interpretare”

„Anvelopa salarială e o greșeală de interpretare. Nu anvelopa salarială, care e uriașă, nici nu ne-am referit la ea. Guvernul dă cei 5% pentru toată lumea la salariul de bază. Vor primi colegii noștri banii din 15 februarie, luna asta.

Apoi, încă 15% în două tranșe, pe care nu le-am stabilit ca procent și care se vor aplica la toată lumea, inclusiv la asistența socială, foarte important”, a explicat Bărăscu.

„Important este că vom primi acei 15% plus 5% care, deja, merg de la 1 ianuarie. Deci, salariile de bază vor crește în următoarea perioadă cu cei 5% pe care i-au dat de la început, plus 15% pe care ni i-a promis Guvernul”, a adăugat Bărăscu.

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Cum se vor aplica cele două tranşe de majorare a salariilor

Prim-vicepreşedintele Sanitas, Iulian Pope, a precizat, la rândul său, că în lunile martie şi iunie ar urma să se aplice cele două tranşe de majorare a salariilor. „Tranşele sunt bătute în cuie, martie şi iunie. E un lucru pe care l-am tranşat acum. Am spus că sunt două tranşe, nu neapărat egale.

Este important să vedem impactul. Nu avem toate datele la momentul acesta, sistemul sanitar e mare. Avem doar datele din subordonatele Ministerului Sănătăţii şi spitalele subordonate autorităţilor locale. Nu avem celelalte date, care însumează aproape 20.000 de oameni”, a explicat Pope.

Salariul unei asistente medicale după majorarea salarială de 15%

O asistentă medicală are un salariu brut de 4.800 de lei, la care se adaugă 600 de lei spor, gărzi de 3.500 de lei, 500 de lei spor pentru munca în weekend, 314 lei indemnizație de hrană și 800 de lei alte venituri. În total, un asistent medical va ajunge la un salariu de 10.000 de lei brut, potrivit antena3.ro.

Salariul unui medic după majorarea salarială de 15%

Un medic are 16.000 de lei venit, cu sporuri de 1.100 pentru condiții de muncă, 7.700 de lei gărzi și 700 de lei indemnizație pentru titlu de doctor, la care se adaugă 270 de lei pentru hrană.  Astfel, un medic ajunge la un salariu de 25.000 de lei brut.

Munca la stat vs munca în privat

La stat, un asistent medical poate ajunge la 6.000 de lei lunar, însă în sistemul privat poate câștiga chiar și 8.000 de lei. Însă salariile cresc semnificativ în timpul turelor de noapte, dar și în turele speciale, organizate de fiecare unitate sanitară în parte.

Salariile asistenților medicali din unitățile clinice

Asistent medical, tehnician radiologie principal – 5649;
Asistent medical, tehnician de radiologie – 5425;
Asistent medical, tehnician de radiologie debutant – 5135;
Asistent medical specialist principal- 5313;
Asistent medical, specialist – 5070;
Asistent medical, asistent medical specialist; debutant – 5005;
Asistent medical, principal – 5070;
Asistent medical – 4875;
Asistent medical, debutant – 4810.

Salariile medicilor din unitățile clinice

  • Medic primar – 12.500 (lei)
  • Medic primar dentist – 12.500.
  • Medic specialist – 9900.
  • Medic specialist dentist – 9900.
  • Medic rezident anul VI – VII – 7900.
  • Medic rezident anul IV – V – 7300.
  • Medic dentist rezident anul IV – V – 7300.
  • Medic rezident anul III – 6700.

Ce salariu are un medic rezident în România

Salariile medicilor din unitățile clinice variază în funcție de orașul și unitatea medicală în care activează, dar și de specializarea aleasă, aminteste adevarul.ro.

Conform legii privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, salariile brute de bază ale medicilor rezidenți în România, în 2022, sunt următoarele:

· Medic rezident anul VI-VII: 7.900 de lei

· Medic rezident anul IV-V: 7.300 de lei

· Medic rezident anul III: 6.700 de lei

· Medic rezident anul II: 6.100 de lei

· Medic rezident anul I: 5.700 de lei

Anatomie patologică și medicină legală:

· Medic rezident anul III: 6.700 de lei

· Medic rezident anul II: 6.100 de lei

· Medic rezident anul I: 5.700 de lei

Servicii de ambulanţă, compartimente de primire urgenţe: UPU-SMURD, UPU, CPU, secţii/compartimente cu paturi de ATI/TI, unitate de transport neonatală:

· Medic rezident anul IV – V – 7.300 de lei

· Medic rezident anul III – 6.700 de lei

· Medic rezident anul II – 6.100 de lei

· Medic rezident anul I – 5.700 de lei

Medicină dentară:

· Medic dentist rezident anul IV-V: 7.300 de lei

· Medic dentist rezident anul III: 6.700 de lei

· Medic dentist rezident anul II: 6.100 de lei

· Medic dentist rezident anul I: 5.700 de lei

Cât câștigă un medic de familie și un medic specialist din policlinică

Suma pe care o primește lunar de la CNAS un medic de familie sau un medic specialist din ambulator (policlinică), în baza serviciilor medicale facturate către Casa de Asigurări de Sănătate nu reprezintă salariul medicului, ci venitul total al cabinetului (salariu asistent medical, salariu contabil, salariu femeie de serviciu, chiria cabinetului, factură întreținere (apă, căldură), factură lumină, factură internet și telefon, program informatic + calculator + consumabile, taxe și impozite către stat).

„Un medic de spital, dacă primește 15.000 de lei, acei 15.000 de lei sunt ai lui. Noi, dacă primim 15.000 de lei lunar de la Casa de Asigurări de Sănătate, din acei 15.000, trebuie să plătim impozitele la stat și să acoperim toate cheltuielile cabinetului, iar abia apoi rămânem cu salariul, după ce tăiem toate aceste cheltuieli”, explică pentru HotNews.ro dr. Alina Drăghici, medic psihiatru. Din acest venit se scad toate cheltuielile cabinetului, iar ceea ce rămâne este salariul medicului.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel