În copilărie lactatele nu trebuie să lipsească din alimentaţie, după 30 de ani o dietă mediteraneaenă este cea mai indicată, iar după 40 de ani consumaţi alimente care vă menţin oasele sănătoase.
Elena Oceanu
Dacă laptele este esenţial pentru buna creştere a copiilor, la adulţi face rău chiar şi în cantităţi mici, fiind preferabil iaurtul, laptele bătut sau sana. La vârstnici, în schimb riscul de fracturi osoase creşte în lipsda unei alimentaţii de susţinere. Medicii detaliază ce nu trebuie să lipsească din dietă în funcţie de vârstă.
Dacă este să ne referim la copii, nu trebuie să le lipseasca zilnic laptele şi produsele lactate, precum şi legumele şi fructele (proaspete şi pregătite termic). Primele sunt surse excelente de proteine, calciu şi vitamina D, ultimele aduc vitamina C, fibre şi antioxidanţi.
Peşte, dar cu măsură
,,De asemenea este necesar, mai ales la copilaşii sub şase ani, care au risc mare de anemie feriprivă, să se dea zilnic carne sau ou (alternativ), nu ambele în aceeaşi zi, pentru că sunt cele mai bune surse de fier”, este sfatul medicului Corina Zugravu.
Peştele este, de asemenea indicat pentru cei mici, însă în cantităţi moderate. ,,O dată , maximum de două ori pe săptămână poate fi carne de peşte, pentru că aduce omega 3 importanţi pentru retină şi sistemul nervos, dar nu mai mult deoarece peştele poate aduce metale grele toxice din apele din care provine, mai spune expertul în nutriţie,
COPII: Alimentele noi, în cantităţi mici
Trebuie să rețineţi și faptul că pentru cel mic, obiceiurile părinților în materie de alimentație și stil de viață sunt un model de urmat. Copilul va alege ce vor alege și părinţii, așa că aceştia trebuie să fie un exemplu pozitiv pe cât posibil. „Degeaba îi veţi spune copilului că dulciurile îi strică dinţii, dacă în faţa lui veţi consuma băuturi acidulate şi ciocolată“, exemplifică Gheorghe Mencinicopschi.
Şi când introduceţi alimente noi în dieta copilului, exemplul din familie este foarte important.
,,O mare problemă este introducerea alimentelor noi, mulţi copii fiind reticenţi . Exemplul nostru sau al fraţilor contează enorm. Copilului i se prezintă alimentul nou într-o cantitate mică, iar toţi cei de la masă îl vor consuma în acelaşi timp (fără ca un frate mai mare să se strâmbe şi să zică ..vai, ce scârbos..etc)”, completeză dr. Zugravu.
Specialistul ne mai sfătuieşte să nu introducem mai multe alimente noi în acelaşi timp şi e de dorit să se lase 4-5 zile, chiar o săptămână înainte de a se introduce alt aliment nou.
ADOLESCENŢI: Insistaţi să vină la masa în familie
Adolescenţii sunt la vârsta la care îşi doresc să fie independenţi pe toate planurile, de aceea au tendinţa de a respinge obiceiurile alimentare propuse de părinţi: mese la ore fixe, meniuri diversificate. Ei preferă pizza, hamburgerii, cartofii prăjiţi în locul supei şi peştelui cu legume pregătite de mama, preferă pungile de chipsuri şi popcorn în faţa televizorului decât statul la masă alături de familie, preferă băuturile carbogazoase în locul apei plate.
,,Alimentele problematice în cazul adolescenţilor sunt cele gata pregătite, sărace nutriţional şi dense caloric (fast food) , gustările calorigene, sucurile dulci. Gaşca influenţează mult comportamentul alimentar al tânărului şi de aici pot veni şi lucruri bune, dar şi rele”, spune nutriţionistul Corina zugravu.
Fără dulciuri sau sucuri la discreţie
Tot secretul este ca părinţii să nu cedeze în faţa adolescenţilor. De exemplu, dacă tânărul a refuzat la prânz conopida înăbuşită, seara îi poate fi oferită sub altă formă: la cuptor sau în combinaţie cu alte legume.
,,E bine ca măcar în weekend tânărul să mănânce cu familia şi să i se ofere mâncare sănătaosă. În casă trebuie să fie permanent la îndemână legume şi fructe proaspete, pâine integrala, nuci, alune, lactate degresate, nu rezerve de dulciuri sau sucuri”, adaugă specialistul.
Pentru că este imposibil să-i aveţi tot timpul sub control, o metodă bună de a vă asigura că mănâncă sănătos şi la şcoală este să-i creaţi alternative la „hamburgeri“, „chipsuri“, biscuiţi şi alte alimente calorice pe care le poate consuma la şcoală. „Puneţi-i în ghiozdan un măr, o portocală, o banană, un iaurt şi veţi vedea că riscul de a mânca prost va fi mai mic“, este de părere endocrinologul Constantin Dumitrache.
ADULŢI: Atenţie la colesterol!
,,Dupa 30 de ani trebuie acordată o atenţie sporită ingestiei de grăsimi saturate şi colesterol care trebuie reduse cât mai mult. Idem aportului de sare, care trebuie şi el să nu depăşească 5-6 g/zi. Alimentaţia de tip mediteranean este un model general de alimentaţie sănătoasă, care are efecte foarte bune în menţinerea longevităţii şi a sănătăţii organismului
Dieta mediteraneeană include multe fructe, peşte, carne de pui, fasole, roşii, salate, ulei de măsline, alune, nuci, migdale şi vin.
Nu ocoliţi fibrele după 40 de ani!
După 40 de ani, suntem mult mai predispuşi la hipertensiune arterială, boli de inimă, diabet, osteoporoză, artrită şi obezitate. Acum începe să se piardă din masa musculară, densitatea oaselor scade, iar metabolismul consumă mai mult decât asimilează.
,,La aceste vârste trebuie să se asigure un aport corespunzător de proteine şi calciu, astfel încât oasele să îşi păstreze structura şi rezistenţa, să se asigure hidratarea corespunzătoare (mulţi bătrâni nu beau apă pentru că au probleme cu deplasarea şi le este teamă să nu facă pe ei), să se asigure legume, fructe, leguminoase, care aduc fibre ce combat cu succes constipaţia, un adevarat flagel la vârsta a treia”, ne sfătuieşte nutriţionistul corina Zugravu.
O dietă sănătoasă constă într-un aport mai mare de proteine şi un necesar zilnic de 1.800 de calorii. La micul dejun optaţi pentru cereale integrale, pâine neagră, produse lactate, fructe sau salată de legume. Prânzul trebuie să fie săţios şi să conţină 50% legume verzi şi 50% legume uscate şi carne, iar la cină mâncaţi alimente uşoare, bogate în minerale şi vitamine, ca lactatele, fructele şi legumele.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…