Oamenii de ştiinţă ştiu de mult timp că dormitul într-o cameră răcoroasă ne ajută să avem parte de un somn mai liniştit. Acum, o nouă cercetare sugerează că există un alt mare beneficiu al somnului într-un mediu răcoros: el ne accelerează metabolismul.
Cercetătorii au descoperit că temperaturile reci pot stimula dezvoltarea în corp a grăsimii brune, un tip special de grăsime care arde energie. Aceasta poate îmbunătăţi sănătatea metabolică şi poate proteja împotriva obezităţii şi a diabetului.
„Marea necunoscută până la realizare acestui studiu era dacă putem sau nu să manipulăm nivelul de grăsime brună într-un om”, a spus dr. Paul Lee, coautor al studiului şi totodată endocrinolog în cadrul Garvan Institute of Medical Research din Sydney, Australia.
De-a lungul a patru luni, cinci bărbaţi sănătoşi au fost rugaţi să-şi trăiască viaţa în mod normal în timpul zilei, dar să doarmă într-un laborator special din Bethesda, Maryland. În prima lună, în laborator a fost menţinută temperatura de 24 de grade Celsius, o temperatură termo-neutră la care corpul nu trebuie să „muncească” pentru a produce sau pentru a pierde căldură.
În a doua lună, temperatura a fost scăzută la 19 grade Celsius, ca apoi să fie crescută la 24 de grade Celsius pentru cea de-a treia lună, urmând ca în ultima lună să fie urcată la 27 de grade Celsius.
La finalul fiecărei luni, cercetătorii au măsurat nivelul de grăsime brună al bărbaţilor şi i-au evaluat pe aceştia pentru a identifica schimbările metabolice.
„Luna rece a dus la creşterea nivelului de grăsime brună cu 30%-40%”, a explicat Dr. Lee. „În timpul celei de-a doua luni termo-neutre, de 24 de grade, grăsimea brună a scăzut la nivelul iniţial. Când am ridicat temperatura la 27 de grade Celsius, nivelul grăsimii brune a scăzut sub nivelul de bază”, a mai spus specialistul.
Dr. Francesco S. Celi, coautor al studiului, afirmă că este important faptul că „participanţii la studiu erau bărbaţi tineri şi sănătoşi care printr-o acţiune simplă, dormitul într-o cameră răcoroasă, au obţinut avantaje metabolice”.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…