Ce riscăm dacă amânăm extracția molarului de minte

Extracția molarului de minte este o procedură necesară atunci când acest dinte fie provoacă probleme în prezent, fie există riscul să cauzeze în viitor.

Multe persoane se tem de această intervenție, însă doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, asigura că beneficiile ei sunt cu mult mai mari decât complicațiile la care ne putem expune dacă o amânăm, în cazul în care ea este recomandată de către medic.

Molarii de minte  sunt ultimii dinți permanenți care erup, de obicei între 17 și 25 de ani. “În unele cazuri aceștia își fac apariția în mod normal, fără a provoca probleme, însă în situații mai puțin fericite dinții nu au suficient spațiu pentru a erupe sau pentru a se dezvolta normal. Deși mulți dintre molarii de minte pot fi păstrați pe arcadă veme îndelungată, orice persoană de peste 16 ani ar trebui să verifice situația acestora cu ajutorul unei radiografii panoramice, iar dacă  sunt prezenți în os, să meargă la o consultație de rutină pentru ca medicul stomatolog să facă o evaluare corectă a cazului”, recomandă doamna doctor Mihaela Dan, specialist ortodont.

În cazul în care o extracție este indicată, această nu trebuie amânată, pentru a evita complicații cum ar fi:

Pericoronarita

Aceasta este inflamația gingiei și a țesuturilor din jur, manifestată prin durere, limitarea deschiderii gurii, inflamarea ganglionilor locali etc. “Dacă dintele nu are suficient loc să erupă, pricoronarita va recidiva periodic, iar disconfortul produs de ea va deveni cu mult mai mare decât extracția în sine”, atenționează specialistul ortodont.

Resorbția rădăcinii dintelui vecin

Forța naturală de erupție poate împinge molarul, când acesta are o poziție oblică, în rădăcina molarului de 12 ani. Smalțul dentar este foarte dur, astfel încât coroana molarului de minte poate topi rădăcina dintelui vecin, deoarece cementul care acoperă rădăcina este mai moale decât smalțul, iar cel mai slab cedează întotdeauna. Prin același mecanism se topesc și rădăcinile dinților de lapte în timpul erupției celor permanenți.

Caria dintelui vecin

Erupția parțială a dintelui poate duce la acumularea de resturi alimentare în spatele molarului de 12 ani. În această situație nu se poate realiza o bună curățare nici cu ajutorul periuței dentare și nici măcar cu ața sau dușul bucal, ceea ce favorizează apariția cariei dentare pe ambii dinți.

Înghesuirea dinților arcadei respective

În principal aceste probleme afectează incisivii, care având rădăcinile cele mai mici, suportă efectul presiunilor exercitate de molarul de minte și pot strica uneori rezultatul obținut cu ajutorul aparatului dentar sau pot duce la necesitatea aplicării acestuia pentru corectarea poziției dinților.

“În unele cazuri, amânarea extracției molarului de minte inferior poate duce la o complicație rară: rădăcinile care cresc pot înconjura canalul mandibular în care se află nervul ce se ramifică la toți dinții jumătății respective a mandibulei, iar încercarea de a-l extrage poate duce la afectarea acestui nerv. Pacientul poate rămâne pentru o perioada mai scurtă sau chiar foarte îndelungată cu lipsa de sensibilitate pe jumătate de mandibulă, inclusiv a buzei (anestezia nervului). Dacă rădăcinile molarului nu au crescut complet, extracția este mult mai ușoară, la fel și recuperarea postoperatorie”, explică specialistul ortodont.

Așadar, oricât de înfricoșătoare ar părea extracția, aceasta se face sub anestezie, deci nu simțim nimic. Chiar și cele câteva zile de recuperare, puțin mai dificile în cazul molarului inferior sunt de preferat suferinței, de mai lungă durată, asociată complicațiilor produse de prezența unui molar de minte care ar trebui scos.

Recent Posts

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

22 de minute ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

52 de minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

o oră ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

2 ore ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

3 ore ago

Citeste si: