Oamenii de ştiinţă au mai descoperit un motiv important pentru care ar trebui să mănânci dimineaţa.
Potrivit unui nou studiu, femeile supraponderale care sar peste micul dejun pot dezvolta rezistenţă temporară la insulină.
Rezistenţa la insulină apare atunci când, în ciuda faptului că pancreasul produce o cantitate suficientă de insulină, celulele din organism sunt rezistente la efectele acesteia. În această situaţie, organismul necesită o cantitate mai ridicată de insulina pentru a-şi îndeplini funcţiile specifice; drept urmare pancreasul va produce o cantitate mai ridicată de insulină.
Persoanele cu rezistenţă la insulină sunt predispuse de doua ori mai mult la deces prin infarct sau atac cerebral . Mai mult, aceşti pacienţi au un risc de 5 ori mai mare de a dezvolta diabet de tip 2.
,,Aceste descoperiri demonstrează cât de important este să mănânci un mic dejun sănătos”, spune dr. Elizabeth Thomas.
Studiul a inclus nouă femei suprpaonderale care nu sufereau de diabet şi după testele făcute, cercetătorii au descoperit că participantele care nu mâncau nimic dimineaţa aveau un nivel mai crescut al glicemiei după ce luau prânzul decât cele care luau micul dejun.
Câteva exemple de mic dejun sănătos:
Omletă cu piept de pui. Puteţi face o omletă sănătoasă amestecând două ouă cu bucăţi de piept de pui sau de curcan, spanac, roşii, ardei şi condimente din belşug. “Mixul” de proteine controleză apetitul şi previne senzaţia intensă de foame.
Musli preparat în casă. Dacă nu vă plac “cerealele la cutie”, iată cum vă puteţi prepara un musli sănătos: amestecaţi fructe uscate (caise, somchine, ananas, curmale, stafide etc) cu alune crude, migdale, arahide, fulgi de grâu şi ovăz, felii de măr şi bucăţi de căpşuni, după care îndulciţi amestecul cu două linguriţe de miere.
Lapte cu cereale şi fructe uscate. Cerealele integrale îmbogăţite cu fructe uscate ţin glicemia în frâu, eliberând energie treptat de-a lungul zilei. Conţin glucoză, principala “hrană” a creierului.
Iaurt semi-degresat cu seminţe de in. Seminţele de in pot fi găsite în magazinele cu produse naturiste. Conţin acizi graşi esenţiali omega-3, care stimulează activitatea creierului şi ajută memoria. Şi iaurtul poate conţine “grăsimi bune” de tip omega-3 şi, în plus, este o sursă excelentă de proteine,ca prelungind senzaţia de foame.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…