Copiii născuţi prin cezariană sunt de două ori mai expuşi riscului de a deveni obezi în adolescenţă, potrivit unui nou studiu.
După ce au analizat datele medicale a peste 14.000 de copii în vârstă de 11 ani din Marea Britanie, oamenii de ştiinţă au descoperit că cei ce fuseseră născuţi prin cezariană prezentau o probabilitate cu 83% mai mare de a fi supraponderali decât copiii ce se născuseră natural.
Rezultatele cercetării confirmă studiile precedente, ce găsiseră la rândul lor o legătură între naşterea prin cezariană şi obezitatea în copilărie şi adolescenţă.
Cercetătorii cred că bebeluşii născuţi natural sunt expuşi în timpul naşterii la bacterii ce le reglează ulterior, de-a lungul vieţii, metabolismul.
Rezultatele studiului sugerează că epidemia obezităţii s-ar putea datora, parţial, numărului tot mai mare de naşteri prin cezariană. Naşterea asistată chirurgical poate salva de multe ori atât viaţa fătului, cât şi pe cea a mamei, însă în numeroase cazuri operaţia nu este efectuată din motive medicale.
„Ar putea exista consecinţe pe termen lung asupra copiilor ale naşterii prin cezariană despre care nu ştim nimic”, a comentat coordonatoarea studiului, dr. Jan Blustein de la New York University School of Medicine.
Cercetătoarea afirmă că riscul de obezitate „nu este uriaş”, astfel că nu ar trebui să fie un factor luat în calcul atunci când este luată decizia de a naşte prin cezariană din motive medicale. Totuşi, dr. Blustein cauţionează că femeile care iau în calcul naşterea prin cezariană din alte motive „ar trebui să ştie despre aceste riscuri”.
Studiul a fost realizat cu ajutorul datelor colectate de-a lungul timpului despre 14.000 de copii născuţi la începutul anilor ’90. Aproximativ 9% dintre copiii studiaţi fuseseră născuţi prin cezariană, iar în medie aceştia erau cu 56 de grame mai slabi în momentul naşterii decât cei născuţi natural.
În schimb, începând cu vârsta de şase săptămâni, bebeluşii născuţi prin cezariană ajungeau să cântărească în mod constant mai mult decât cei născuţi natural. Acest lucru era valabil chiar şi atunci când cercetătorii luau în calcul greutatea mamei şi modul în care erau hrăniţi.
Riscul de obezitate era pronunţat în cazul copiilor născuţi de mame supraponderale.
În total, o treime din copiii în vârstă de trei ani studiaţi erau supraponderali, iar la vârsta de şapte şi cea de 15 ani exista un risc de 17% ca respectivul copil să fie obez.
Dr. Blustein afirmă că unul dintre motivele pentru care există o legătură între cezariană şi obezitate este faptul că aceşti bebeluşi nu sunt expuşi la bacteriile benefice în timpul naşterii, astfel că trupul lor are nevoie de mai mult timp pentru a acumula bacteriile ce stimulează metabolismul corpului.
Adulţii obezi tind să aibă mai puţine bacterii benefice în tractul lor digestiv şi au un nivel mai mare al bacteriilor „rele”, astfel că ard mai puţine calorii şi stochează mai multe ca grăsime.
Cu toate acestea, alte studii arată că femeile obeze tind să aibă mai mare nevoie de cezariană şi au şanse mai mari să aibă copii care ajung să fie supraponderali sau obezi.
„O altă posibilitate este ca aceşti copii să fi fost oricum mai graşi. Dacă o femeie este supraponderală, riscul de a avea nevoie de o cezariană este mai mare, de aceea este dificil să ne dăm seama dacă metoda de naştere provoacă acest lucru sau pur şi simplu mamele cu un risc mai mare de avea copii supraponderali aleg mai des cezariana”, a concluzionat dr. Blustein.