Potrivit cercetătorilor americani, una din cinci naşteri este asistată, iar travaliul este declanşat de medicamente.
După ce au analizat aproape 630 000 de naşteri, aceştia au descoperit că bebeluşii care s-au născut prin naştere provocată au un rsc crescut de autism.
Studiul publicat în jurnalul JAMA Pediatrics arată că legătura cu autismul este mai puternică în rândul băieţilor.
Specialiştii cred că autismul este provocat de o combinaţie de risc genetic şi factori de mediu din uter şi de la începutul vieţii, atunci când copilul se află în faza de dezvoltare.
Cercetarea efectuată pe naşterile din statul american Carolina de Nord a arătat că 13 băieţi din 1.000 şi 4 fete din 1.000 dezvoltă autism. Oamenii de ştiinţă au descoperit că rata autismului creştea cu o treime în rândul băieţilor atunci când mamele aveau nevoie de medicamente pentru a provoca sau asista naşterea, pe când efectul în rândul fetelor era mai redus.
Studiul a mai scos la iveală că medicamentele afectează puterea contracţiilor din timpul naşterii şi asta ar determina creşterea riscului ca bebeluşul să fie diagnosticat mai târziu cu autism.
Cercetătorii afirmă că două cazuri de autism la fiecare 1.000 de naşteri ar putea fi prevenite dacă s-ar renunţa la inducerea naşterilor. Cu toate acestea, ei cauţionează că acest lucru ar avea un cost considerabil, deoarece de multe ori această procedură poate salva vieţi.
Profesorul Simon Gregory de la Universitatea Duke afirmă că există numeroase dovezi contradictorii în ceea ce priveşte autismul şi naşterile induse, iar această cercetare este cea mai mare efectuată vreodată pe această temă.
De multe ori, naşterea este provocată atunci când sarcina s-a întins pe o perioadă prea îndelungată iar mama a trecut peste termenul naşterii cu cel puţin o săptămână.
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…