Categories: Ştiri sănătate

Ce reguli vor respecta elevii în viitorul an școlar? Ministrul Educației: Autoritățile vor asigura protecția sanitară

În noul an școlar, elevii vor participa la cursuri în mod fizic, tradițional. Autoritățile vor încerca să evite introducerea învățământului în mediul online, după rezultatele obținute în anul precedent. Astfel, atât cadrele didactice, cât și elevii, vor respecta anumite măsuri pentru limitarea riscului de transmitere a virusului.

Tinerii au fost profund afectați de izolarea socială și noua metodă de învățare implementată anul trecut, cea online. Mulți elevi au dezvoltat probleme emoționale, de comportament, în circumstanța în care aceștia au fost nevoiți să se adapteze rapid la un nou stil de viață.

Părinții au fost îngrijorați de evoluția sănătății copiilor, mai ales din punct de vedere psihic. În anumite cazuri, tinerii au avut nevoie de consiliere pentru a trece mai ușor peste schimbările care au venit odată cu pandemia.

În acest an, totuși, elevii vor reveni cu siguranță la învățământul clasic, în sălile de clasă și școli. De asemenea, autoritățile susțin că vor evita închiderea instituțiilor, acest lucru fiind posibil numai în situații izolate, dacă rata de infectare solicită acest lucru.

Reguli pentru elevi și cadre didactice în noul an școlar

Atât elevii, cât și cadrele didactice, vor respecta anumite măsuri pentru a limita riscul răspândirii virusului SARS-CoV-2 în colectivitate.

Autoritățile au anunțat care vor fi regulile în viitorul an școlar. Elevii vor participa la ore în clase și vor purta măști de protecție. Ministrul educației, Sorin Cîmpeanu, a declarat că atât elevii, cât și personalul didactic vor primi măști de la școală, potrivit RADOR.

„Există stocuri suficiente măşti de protecţie, există câteva milioane de măşti de protecţie în rezerva de stat, gestionată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, există la Ministerul Sănătăţii, există la autorităţi locale. Pe de altă parte, am lansat o interogare în tot sistemul de educaţie către toate inspectoratele şcolare judeţene pentru a ne spune ce stocuri de măşti au.

Şi Ministerul Educaţiei s-a implicat, a semnat contracte de donaţii şi sponsorizare în beneficiul inspectoratelor şcolare acolo unde stocurile au fost mai reduse, iar autorităţile locale vor pune la dispoziţia şcolilor măşti pentru asigurarea protecţiei sanitare pentru elevi şi pentru cadre didactice”, a declarat Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Recent Posts

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

27 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

57 de minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

o oră ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

12 ore ago

Citeste si: