Din cuprinsul articolului
Ce punem în pachețelul de școală. „Eu ce îi pun copilului mâine la școală?”: iată veșnica întrebare de pe buzele părinților, după începutul fiecărui an școlar.
Este esențial ca alimentele din caserolă să fie sănătoase și sățioase, dar să și îi atragă vizual pe copii, astfel încât să mănânce cu plăcere.
Ce punem în pachețelul de școală. Mihaela Bilic dezvăluie care este alimentul care „ne scoate din impas”
Nutriționistul Mihaela Bilic vine în ajutorul părinților și le oferă câteva idei de gustări pentru pachețelul copiilor.
„Ce băgăm în ghiozdan? Odată cu începerea școlii încep și grijile părinților legate de alimentația celor mici. Ce înseamnă mâncare sănătoasă pentru un copil, ce să-i pun în pachetul pentru școală, câte gustări să aibă în meniu, ce ne facem cu pofta de dulce și cu produsele ambalate… iată doar câteva dintre întrebările care necesită răspuns!
V-ați gândit vreodată că pâinea este alimentul care ne scoate din impas? Dacă e vorba de foame, cu un sendviș rezolvi situația! Nici nu contează ce pui între cele 2 felii de pâine, este ușor de transportat și foarte ușor de consumat. Iar când vine vorba de gustare, un colț de pâine este de preferat oricărui produs ambalat.
De ce este pâinea un aliment de bază? Pentru că furnizează glucoză, molecula fără de care organismul nostru nu poate supraviețui. Amidonul din pâine se absoarbe treptat și asigură energia necesară tuturor celulelor, de la creier la inimă și mușchi.
Pâinea, cea mai banală sursă de carbohidrați
Spre deosebire de adulți, care se mișcă mai puțin și au probleme cu silueta, la copii jumătate din aportul caloric zilnic trebuie să fie reprezentat de făinoase. Pâinea este cea mai banală și mai eficientă sursă de carbohidrați, 2 felii de pâine la fiecare masă acoperă necesarul de glucide din farfurie. Indiferent că este cu brânză, șuncă, unt sau pate de ficat, sendvișul nu trebuie să lipsească din ghiozdanul nici unui copil.
La capitolul „umplutură” există o infinitate de variante, pentru că orice aliment merge bine cu pâine! Din punct de vedere nutrițional, în sendviș sunt prezente toate categoriile de nutrienți: carbohidrați cu absorbție lentă din pâine, proteine și grăsimi din carne/ brânză/ ou/ pește, vitamine și minerale din legume. Nu mai rămâne decât să găsim o pâine cu rețetă curată și masa sănătoasă e asigurată!
Chiar și pofta de dulce o putem “trata” cu pâine: o felie de pâine cu unt și miere sau dulceață de la bunici, alături de o cană cu lapte, este varianta cea mai echilibrată de gustare dulce pentru un copil.
Proaspătă sau prăjită, albă sau integrală, cu semințe sau cu cartofi, pâinea a fost și trebuie să rămână hrana noastră cea de toate zilele. Lăsați copiii să iubească pâinea, este un dar de la natură pe care trebuie să-l prețuim și să-l respectăm!”, a scris Mihaela Bilic pe Facebook.