Sari la conținut

Ce probleme de SĂNĂTATE riscă oamenii cu „părul de FOC”

Persoanele roșcate ies oricând în evidență și se simt cu atât mai speciale cu cât doar 2% din populație are părul ca focul. Geneticienii cred însă că acestă categorie aparte este mai expusă anumitor boli, din cauza aceleiași mutații genetice care le dă culoarea părului.

  1. Sunt mai sensibile la durere și nu răspund foarte bine la anestezie. Un studiu realizat în 2004 arată că lidocaina folosită de către stomatologi ca anestezic local este practic ineficientă în cazul persoanelor roșcate. Asta pentru că MC1R, gena care le pigmentează părul, acționează și ca un receptor al durerii.
  2. Sunt mai predispuși la boala Parkinson, arată un studiu din 2009, în cadrul căruia au fost monitorizați, timp de 16 ani, circa 130.000 de oameni. Numărul roșcaților care au dezvoltat boala a fost dublu față de cel al bruneților.
  3. Sunt mai vulnerabili în fața cancerului de piele. Mutația genei MC1R este responsabilă și pentru faptul că organismul nu se poate apăra împotriva razelor UV.
  4. Au cele mai multe semne din naștere. Altfel spus, cam 80% din corpul unei persoane cu părul roșu este acoperit de puncte maronii sau negre.
  5. Femeile fac endometrioză, o afecțiune ginecologică extrem de dureroasă, care face ca țesutul ce căptușește uterul să se dezvolte extrauterin.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel