Ce poate să anunțe durerea persistentă de umăr la mișcarea brațului

Durerea de umăr poate avea printre cauze, o leziune de coafă rotatorie, adică unul dintre cele mai frecvente „accidente” care se întâmplă la nivelul umerilor.

Durere la ridicarea brațului, durere la coborârea brațului după o ridicare la nivel maxim sau slăbiciune la ridicarea și rotirea brațului sunt doar o parte dintre simptomele asociate diagnosticului leziunea de coafă rotatorie.

Întâlnită mai frecvent în cazul pacienților care au peste 40 de ani, această leziune se instalează cu o durere recurentă de umăr ce durează câteva luni.

„Ruptura de coafă rotatorie este rezultatul solicitării excesive grupei de mușchi din zona umărului pe o perioadă de ordinul anilor. Pacienții cu risc crescut sunt cei care execută mișcări repetitive deasupra capului. Aici sunt incluși sportivii care practică tenisul, baseball-ul, canotajul, dar și halterofilii.”, explică dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.

Care sunt simptomele specifice leziunii de coafă rotatorie?

  • Atrofia mușchilor de la nivelul umărului.
  • Durere la ridicarea brațului.
  • Durere la coborârea brațului după o ridicare la nivel maxim.
  • Slăbiciune la ridicarea și rotirea brațului.
  • Crepitații sau cracmente in anumite poziții.

„Simptomele leziunilor de coafă rotatorie pot apărea imediat după un traumatism – indirect sau prin impact la nivelul umărului. Când leziunile apar traumatic, simptomele constau în durere acută, senzație de ruptură și slăbiciune imediată a brațului. Simptomele se pot dezvolta de asemenea gradat, în urma activităților de uzură efectuate deasupra capului sau în timp îndelungat.

Durerea din regiunea anterioară a umărului radiază în regiunea laterală a brațului și la început poate fi ușoară, apărând doar în timpul activităților solicitante. În timp, durerea crește în intensitate, inclusiv în repaus, și poate apărea atunci când greutatea apasă pe regiunea afectată, de exemplu în timpul nopții”, continuă specialistul.

Tratamentul leziunii de coafă rotatorie

  • Limitarea și repaus, fără mișcări realizate deasupra capului.
  • Imobilizarea umărului.
  • Tratament cu medicamente antiinflamatorii prescrise de medicul specialist.
  • Injecțiile cortizonice – pot fi recomandate atunci când durerea persistă, chiar dupa folosirea altor medicamente anti-inflamatoare.
  • Exerciții de tonifiere a musculaturii și protocol fizioterapeutic, inițial pentru diminuarea durerii și a inflamației. Tratamentele pot include utilizarea de terapie cu gheață sau căldură, dar și utiliarea terapiei cu ultrasunete.

De asemenea, leziunea de coafă rotatorie poate fi diagnosticată și tratată cu ajutorul artroscopiei de umăr.

Artroscopia umărului este o procedură minim invazivă ce permite diagnosticul și tratamentul diferitelor leziuni ale umărului sau bolilor degenerative, se efectuează prin 3-4 mici incizii prin care se introduce o cameră și diferite instrumente ce permit rezolvarea problemei rapid și recuperarea mai redusă față de intervențiile clasice.

Umărul reprezintă o articulație complexă, fiind alcătuit din două articulații distincte: articulația glenohumerală (dintre humerus și omoplat) și articulația acromio-claviculară ( dintre acromion și claviculă). Articulația este acoperită cu un grup de mușchi și tendoane numit coafa rotatorilor, aceasta ajută la mișcarea umărului în diferite direcții.”, conchide dr. Tarek Nazer, Medic Primar Ortopedie, Traumatologie și Medicină Sportivă.

Recent Posts

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

5 minute ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

34 de minute ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

10 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

11 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

11 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

11 ore ago

Citeste si: