Ești însărcinată! Este o veste minunată, însă corpul tău abia se ajustează cu vestea că vei fi mămică. Astfel, în majoritatea cazurilor apar celebrele grețuri de dimineață. Ce se întâmplă când ele sunt severe? Ce pericole ascund?
Un studiu din Statele Unite arată că mamele care experimentează vărsături și stări de greață severe nasc copii care mai târziu vor avea probleme neurologice – deficit de atenție, de învățare, boli de atenție și orientare. Comparativ cu femeile care nu au aceste simtome severe, hyperemesis gravidarum , copii care sunt expuși la această boală au șanse de trei ori mai ridicate să dezvolte deficiențe neurologice. Vărsăturile și starea de greață care se instalează devreme, în primele 5 săptămâni de sarcină, le împierdică pe mame să se alimenteze corect sau să se hidrateze.
Chiar și ducesa de Cambridge a avut această problemă cu primul, dar și cu al doilea copil și a fost internată în spital. Un indicativ al acestei boli este că femeile pierd peste 5% din greutatea corpului. Nu există o explicație între legătura dintre grețurile severe și dezvoltarea neurologică a copiilor, însă mai mult de 49% dintre copii au probleme.
Autorii studiului au spus că este important de știut că această boală există, dar că nu pot trage un semnal de alarmă, încă.
A.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…