Sari la conținut

Ce pensie va avea un român care a muncit peste 30 de ani pe salariul minim?

pensie anticipata
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Peste 99% din dosarele de pensie au fost verificate deja în urma implementării noului mod de calcul, urmând ca în curând pensionarii să primescă la domiciliu deciziile referitoare la sumele pe care le vor încasa de la 1 septembrie. Mai mult de un milion de români nu vor mai putea beneficia de nicio mărire în urma noului calcul, însă în fiecare an pensia va fi actualizată în funcție de rata inflației.

Simona Bucura Oprescu, ministrul Muncii, a vorbit despre o situație des întâlnită în România. Este vorba, în special, despre mulți foști angajați care au muncit ani de zile cu un salariu minim pe economie și care primesc în prezent o indemnizație minimă de 1281 de lei. Ei bine, nu va mai fi așa și sunt cazuri în care majorarea va fi de 80% de la 1 septembrie.

„Dacă vom avea un român care a muncit pe salariul minim pe economie, un număr de 35 de ani, vom constata că acesta va avea o creștere de peste 80% a pensiei, de la 1.281 de lei, cât e indemnizaţia minimă socială, la o pensie undeva la 1.900 de lei, datorită punctelor de stabilitate,” a explicat ministra Simona Bucura Oprescu.

Cum să obții o pensie minimă pentru o singură zi de muncă

Noua lege a sistemului de pensii urmărește să pună punct inegalităților din cadrul sistemului, însă este improbabil ca acest lucru să se întâmple în întregime. Vor fi în continuare persoane pensionate care o să primească pensii uriașe fără să fi cotizat la ele, pe când alții care au lucrat din greu și au cotizat mult la stat vor sfârși prin a primi mai puțin decât cei speciali.

O altă chestiune importantă de reținut este că românii au nevoie de cel puțin 15 ani de contribuții pentru a putea primi o pensie. Sunt câteva excepții.

„Există români care, chiar dacă au muncit o singură zi, pot beneficia de pensie, deși stagiul minim de cotizare stipulat în lege este de 15 ani,” a menționat ministrul, potrivit Impact.ro. Aceasta se referă la pensia de invaliditate, acordată celor care și-au pierdut capacitatea de muncă din cauza unui accident de muncă, chiar dacă au contribuit doar o zi la sistemul de asigurări sociale, potrivit News18.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel