Din cuprinsul articolului
Ce nu ai voie să faci în Sfânta Maria Mică. Sub nicio formă. Mai bine de 2 milioane de români au numele Maria și Mariana ori derivate ale acestora. Sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului, supranumită „Sfânta Maria Mică”, marchează limita astronomică dintre vară și toamnă.
De asemenea, sărbătoarea anunţă începutul unor activităţi specifice, precum culegerea unor plante şi fructe tămăduitoare, bătutul nucilor, culesul viilor, semănatul grâului, orzului şi secarei de toamnă.
Ce este interzis să faci de Sfânta Maria Mică. Nu ai voie sub nicio formă! Potrivit tradiţiei populare, la sărbătoarea Naşterii Maicii Domnului, ca de altfel ca la orice mare praznic, nu se fac treburi gospodăreşti, nu se spală rufe, nu se face curăţenie în casă, ca să nu se atragă răul.
În popor se spune că în această zi vor fi ascultate mai ales rugăciunile femeilor care vor să aibă copii, dar şi ale celor însărcinate, pe care Maica Domnului le va ajuta să aibă o naştere uşoară. Şi cei care vor să se căsătorească se pot ruga în această zi Maicii Domnului, ca să-şi găsească perechea potrivită.
În această zi, credincioşii ţin candelele aprinse în dreptul icoanei Fecioarei Maria şi împart din fructele toamnei pentru morţi.
Cea mai puternică rugăciune pe care o poți rosti de Sfânta Maria
Creştinii sărbătoresc pe 8 septembrie Naşterea Maicii Domnului, o zi care poartă numele popular de Sfânta Marie Mică.
Fecioara Maria, mama lui Iisus Hristos, conform credinței creștine, s-a născut în urma unei minuni. Părinții săi, Ioachim și Ana, ajunseseră la o vârstă înaintată la care, firesc, nu mai puteau procrea.
Tradiția spune că aveau 50 de ani de când se căsătoriseră. În urma rugăciunilor însă, Dumnezeu a făcut un miracol: Ana a născut la bătrânețe o pruncă pe care au numit-o Maria. Este persoana care avea să fie mama lui Mesia, Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu făcut om pentru mântuirea lumii.
În creștinism, Fecioara Maria este omul care a ajuns la cel mai înalt grad de sfințenie, de aceea se bucură de cea mai mare cinste în rândul sfinților.
Spre deosebire de ceilalți sfinți, care sunt sărbătoriți doar în ziua când au murit, Maica Domnului are patru sărbători mari în calendarul creștin: nașterea, intrarea în templu, bunavestire și adormirea.
Cea mai puternică rugăciune pe care o poți rosti de Sfânta Maria. Se spune că astăzi, pe 8 septembrie, sunt ascultate rugăciunile femeilor care îşi doresc copii şi nu pot avea, scrie Antena 3.
„O, Preasfântă Fecioară, Care străluceşti prin curăţie Cerească, Ajutătoare bună a lumii, dintru Tine a strălucit Soarele Dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru! Te fericim şi Te proslăvim, că Tu eşti Cortul Lui Dumnezeu şi prin Tine S-a sălăşluit între noi, ca să fim poporul Lui!
Tu eşti Uşa Cerească prin care iar ni s-au deschis uşile Raiului! Tu eşti Scară Cerească prin care Dumnezeu S-a pogorât pe Pământ! Cu focul rugăciunii Tale să arzi focul patimilor noastre, ca să ne izbăvim de focul cel veşnic al gheenei!
Dăruieşte-ne şi nouă, Preacurată, precum lui Simeon, să purtăm neosândiţi în inimile noastre, pe Fiul Tău şi Dumnezeul nostru, să fim părtaşi pururea Preacuratului Său Trup şi Sânge!
Ajută-ne să ne păzim în frica Lui Dumnezeu şi să nu întinăm Biserica trupului nostru! Maica Lui Dumnezeu, Întâmpinând totdeauna pe Fiul Tău în inimile şi în sufletele noastre, să ne învrednicim prin rugăciunile Tale să dobândim şi acea Întâmpinare a Domnului nostru, împreună cu Sfinţii, ca să-L slăvim şi să-L cântăm pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor! Amin!”