Soarele puternic, canicula și mai ales expunerea pentru mult timp și fără protecție reprezintă un adevărat pericol pentru sănătate. Una dintre cele mai grave consecințe ale expunerii la soare este insolația. Acest pericol este posibil atât la copii, cât și la adulți.
Bolnavii cronici sunt și ei supuși unui risc imens. Mai cu seamă cei care au afecțiuni cardiovasculare sau cei cu diabet zaharat. De exemplu, diabeticii pot pierde lichide și electroliți, mult mai repede decât cei care nu au această patologie.
Cum apare insolația:
Insolația este provocată de căldura excesivă, de expunerea la soare între orele 1 și 17. Practic, insolația înseamnă o supraîncălzire a corpului. Insolația poate să apară și când temperatura corpului este mult prea ridicată ca urmare a unei supraîncălziri ambientale. Mai exact, din cauza căldurii organismul transpiră mult, iar persoana în cauză este insuficient hidratată. De aceea, trebuie să bei cât mai multe lichide. Nu e suficient să consumi 2 litri de apă, dacă stai mult în soare și transpiri.
Insolația constituie un real pericol deoarece, persoana în cauză are o temperatură ridicată a corpului și nu poate transpira în acele momente. Mai ales copiii mici sau persoanele în vârstă sunt expuse acestui pericol.
Simptomele insolației sunt:
- Oboseală bruscă și fără motiv real,
- Slăbiciune musculară,
- Dureri mari și puternice de cap,
- Stări de vomă, de greață,
- Tegumentele sunt palide și reci,
Ce măsuri de prim ajutor există în cazul insolației:
În primul rând trebuie să ducem persoana în cauză la umbră. Să nu aibă acces soarele la ea. Dacă este posibil să-i punem picioarele ridicate în raport cu restul corpului este minunat. De asemenea, ideal este să fie la orizontală.
Al doilea pas este acela de a-i pune comprese sau cârpe cu apă rece pe frunte, cap, abdomen. Dacă avem de unde lua gheață este și mai corect.
Apă îi putem da, însă mai bine este să-i dăm săruri de hidratare. În mod normal, rehidratarea completă, cu lichide pe cale orală, durează aproximativ o zi și jumătate.
Dacă prezintă febră, după ce a ajuns bolnavul acasă vorbește la telefon cu medicul de familie sau mergi la farmacie. Este uneori indicat să i se administreze antitermice.
Dacă prezintă și arsuri solare, întreabă la farmacie ce cremă îi face bine și îi calmează pielea iritată.
Atunci când nu este vorba despre un episod grav de insolație, bolnavul se va recupera cu odihnă și hidratare corectă în 2-3 zile, acasă. Sunt însă și situații când trebuie să suni la 112!
Când trebuie să sunăm la 112?
Atenție! Dacă o persoană care a stat prea mult timp în soare puternic are o respirație greoaie, este confuză și neliniștită sună la salvare. Apar vărsăturile și diareea, este prezentă tahicardia, iar temperatura se menține la 40 de grade C. Atenție! Ambulanța trebuie chemată dacă persoana afectată este confuză, delirează. Astfel de simptome sunt o urgență medicală și este indicat să suni la 112.