Kilogramele în plus scad fertilitatea, atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Apoi, conteazăși tipul de carne pe care îl consumi, dar și legumele și fructele pe care le alegi
Dana Lascu
”Sunt tatăl a trei băieţi de vârste diferite şi îmi amintesc că dintotdeauna mi-am dorit copii. Mai precis patru. Părinții mă întrebau de ce, iar eu nu știam să răspund. Acum știu, nu mi-a plăcut singurătatea, nu mi-a plăcut faptul că nu aveam un frate sau o soră cu care să mă sfătuiesc şi care să-mi fie aproape. Aveam prieteni, destui, dar un frate sau o soră, înseamnă cu totul altceva. Sunt pregătit să experimentez şi cum este să fii tatăl unei fete, dar sunt convins că toate vor veni la timpul lor”, așa începe povestea, dr. Florin Bălănică. „Copiii mei au apărut doriţi şi relativ uşor. Dar nu acelaşi lucru se întâmplă şi cu alte cupluri. Medicina consideră infertil un cuplu care a încercat activ să obţină o sarcină în mod natural, timp de un an şi nu a reuşit. Cred cu tărie, totuşi, că o sarcină este mai mult o problemă de probabilitate, decât medicală, iar restul este Dumnezeu”, spune specialistul în nutriție. Dar el este un caz fericit. În România, aproximativ 25% din cupluri au probleme de fertilitatea, cifra care nu diferă cu mult de situația din alte țări europene. Ce diferă, însă, este adresarea la un specialist care știe să facă managementul acelui cuplu. Şi aici ne lovim de bariera informării şi a educaţiei. „Nu este nimic rău, nu este nimic ruşinos şi nici imoral. Suntem diferiţi şi speciali în acelaşi timp, nu bolnavi. Trebuie o schimbare de paradigmă, care porneşte tot de la educaţie”, detaliază el.
Un pic de istorie
Istoria fertilizării în vitro începe în 1978 şi aparţine prof. Robert Edwards de la Bourn Hall Clinic, din Marea Britanie, ne explică dr. Florin Bălănică. „Primul copil conceput în eprubetă este Louise Brown. De atunci tehnologia a evoluat, iar rata de reușită a depășit 50%. Atunci când decideţi că soluţie optimă pentru a avea un copil, FIV, decideţi în funcţie de managementul cuplului şi calitatea embrionului şi nu neapărat după preț”, spune nutriționistul. În acest număr al Doctorului zilei, l-am provocat să ne spună dacă ceea ce mâncăm afectează fertilitatea cuplului și ce ar trebui să facem pentru a ne îmbunătăți șansele.
– Doctorul zilei: Haideţi să vedem care este conexiunea între nutriţie, mod de viață şi infertilitate…
– Dr. Florin Bălănică: Fiecare din cei doi parteneri de cuplu trebuie să primească consiliere nutrițională, pe lângă celelalte investigaţii medicale. Când vine vorba de a concepe un copil, dieta şi stilul de viaţă sunt la fel de importante pentru bărbaţi, ca şi pentru femei.
– Contează kilogramele în plus?
– Da. Mai întâi trebuie să ştiţi că un cuplu în care ambii parteneri sunt supraponderali are şanse de aproximativ 70% să aibă un copil obez, iar dacă numai unul este supraponderal, şansa este de 30%. Suntem responsabili atât pentru starea noastră de sănătate, dar şi pentru starea de sănătate fizică şi emoţională a produsului nostru de concepţie, a copilului nostru.
– Ce transmitem?
– Transmitem structura genetică, emoţia şi dezechilibrele, prezente în momentul concepţiei. Epigenetica transgenerațională ne arată cum se moştenesc trăsăturile generale, dar şi minusurile genetice. În proporţie de 95%, păstrează sexul şi sar o generaţie. Adică, un copil fată moşteneşte preponderant predispoziţiile bunicii materne. O treime din cazurile de infertilitate sunt legate de partenerul de sex masculin, iar unele din cele mai cunoscute cauze de infertilitate sunt legate de spermă, inclusiv numărul scăzut de spermatozoizi, spermatozoizii lenţi, cu formă anormală şi mărime nepotrivită. Dieta şi stilul de viaţă, alegerile pe care le facem în viaţă, pot afecta sănătatea spermei unui bărbat. Aşa că vă sugerez următoarele informaţii pentru a va ghida în a face alegeri sănătoase.
Sfaturi pentru bărbați
❒ Consumă multe fructe, cât mai închise la culoare şi cu o cantitate mică de zahăr, de exemplu: coacăze, afine
❒ Consumă cât mai multe legume de culoare verde, cum ar fi: spanac, salată, linte verde, fasole verde, pătrunjel, broccoli, tulpină de ţelină etc
❒ Folosește cereale integrale pentru micul dejun, dar combinate cu iaurturi
❒ Mănâncă produse sărace în grăsimi, chiar dacă degresarea presupune procesare, brânzeturile obişnuite au cel pu- ţin 40% grăsime
❒ Consumă carne, dar preponderant carne albă, pește, fructe de mare şi curcan, carne săracă în grăsimi ❒ Consumă proteine din surse vegetale: linte verde, năut, fasole păstăi, broccoli şi ciuperci
❒ Evită prăjelile, mâncarea sănătoasă este cea puţin procesată; de preferat gătitul la abur, cuptor şi grătar
❒ Folosește la gătit doar grăsimea din carnea pe carne o mănânci
❒ Consumă alcool în cantităţi moderate, în ficat aceeaşi enzimă metabolizează şi grăsimea şi alcoolul (nu mai mult de 1-2 pahare/zi)
❒ Drogurile şi tutunul scad spermatogeneza şi calitatea spermei
❒ Controlează-ți greutatea. Îngrășarea duce la dezechilibre hormonale
❒ Trebuie să faci mişcare 20-30 de minute/zi. Excesul de activitate fizică scade cantitatea de testosteron și calitatea spermei.
Sfaturi doar pentru femei
Orice femeie trebuie să-şi crească şansele de a rămâne gravidă printr-o greutate sănătoasă. Peste 30% din cazurile de infertilitate la femei se datorează greutăţii extreme, care poate modifica nivelurile de hormoni şi ovulaţia. Pentru femeile care sunt supraponderale, o pierdere în greutate de 5% ar putea îmbunătăţi fertilitatea. Pe de altă parte, femeile care sunt subponderale, cu un indice de masă corporală sub 18,5 (19 la 24 este considerat normal), pot prezenta cicluri menstruale neregulate sau cicluri anovulatorii, conform „American Society of Reproductive Medicine”. Femeile care participă în mod regulat la exerciţii de mare intensitate, cum ar fi gimnastică sau dans, au o tulburare de alimentaţie sau urmează diete restrictive, au de multe ori un risc crescut de infertilitate. Dietele nu funcţionează pentru nimeni pe termen lung, iar dacă ai decis să ai un copil, un mod de viaţă atent este solu- ţia şi nu „dietele moft”, care îţi golesc corpul de nutrienţii de care are nevoie pentru sarcină. Întotdeauna vorbeşte cu un specialist când nu eşti mulţumită de greutatea ta, mai ales dacă ai decis să ai un copil. O „dietă de fertilitate” poate fi:
● Alege alimente bogate în fier. O dietă bogată în fier, care provine din legume şi suplimente alimentare reduce infertilitatea de cauza ovulatorie. Infertilitatea ovulatorie este doar o cauza de infertilitate şi afectează 25 % din cuplurile infertile. Alimente vegetariene cu fier includ toate tipurile de fasole, ouă, linte, spanac, cereale, orez cu bob lung şi cereale integrale. Adaugă vitamina C din fructe, în special citrice, ardei gras sau fructe de pădure, pentru a spori absorbţia fierului”.
● Consumă mai puţine grăsimi trans şi mai multe grăsimi mononesaturate (din alimente, cum ar fi avocado şi ulei de măsline)
● Preferă mai puţin proteinele de origine animală şi mai multe proteine vegetale.
● Consumă multe fibre, dar din carbohidrați cu indice glicemic scăzut, cum ar fi orezul integral şi cerealele integrale
● Mănâncă variat fructe şi legume, de diverse culori, dar numai până în prânz
● Consumă lactate degresate
● Acidul folic este esenţial pentru o sarcină sănătoasă şi nidarea corectă a embrionului. Cantitatea minimă este de 400 micrograme/zi. Este nevoie de acid folic pentru a preveni defectele de tub neural. El este responsabil de dezvoltarea creierului şi a coloanei vertebrale timp de trei până la patru săptă- mâni de la concepţie, înainte chiar ca cele mai multe dintre femei să-şi dea seama că sunt gravide. Ideea e, spune medicul, că sunt mul- ţi factori pe care nu-i putem controla în viaţă, cum ar fi trecerea timpului şi structura genetică. „Gena contează în proporţie de 20%, iar modul de viaţă în proporţie de 80%. Controlaţi-vă modul în care alegeţi să vă trăiţi viaţa”.
Hormonii din alimente și infertilitatea
Dr. Maximilian Drăgan, expert în alimentație publică și siguranță alimentară, ne detaliază consecințele pe care le are administrarea de hormoni animalelor. De asemenea, ne dezvăluie și dacă aceștia pot fi sau nu folosiți pe continentul nostru.
1.Aproape toate bovinele din îngrășătorii din SUA sunt injectate cu hormoni pentru a accelera creșterea. Azi sunt utilizați, cel mai frecvent, șase hormoni anabolizanți: – Naturali: estradiol, testosteron și progesteron – Sintetici: zeranol și alții. Cei de sinteză se utilizează în amestec.
2.FDA – Food and Drug Administration – Agenția americană omologă ANSVSA a stabilit cantitați ACCEPTABILE de hormoni, așa că ei se folosesc pe scară largă.
3.Un studiu publicat în 2010 a arătat că băieții născuți de mame care consumau frecvent carne de vită (7 ori/săptămână) aveau o concentrație redusă de spermatozoizi, fapt ce se manifestă prin subfertilitate. 4.În Europa, utilizarea hormonilor ca promotori de creștere este interzisă încă din 1988. Pentu depistarea abaterilor de la regulă este pus în aplicare, la nivel comunitar, un plan de monitorizare a reziduurilor, care include și promotorii de creștere interziși.
Ana Birchall, fost ministru al Justiției și actualmente candidată independentă la alegerile prezidențiale din 2024,…
Avertismente și provocări pentru toate zodiile. Conform astrologilor Cristina Demetrescu, Mihai Voropchievici și Mariana Cojocaru,…
Pensionarii membri ai uniunilor de creație au întâmpinat dificultăți în privința majorării indemnizațiilor din cauza…
După decesul lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuțeanu, mama celor doi copii pe care îi are…
Moartea lui Silviu Prigoană a fost un șoc pentru familia și apropiații săi, generând un…
Luna decembrie aduce vești excelente pentru trei zodii norocoase care vor experimenta câștiguri financiare spectaculoase.…