Din cuprinsul articolului
Prima masă a zilei este esenţială, mai ales atunci când vrei să scapi de kilogramele în plus. Specialiştii spun că persoanele care nu sar peste micul-dejun mănâncă mai puţin pe parcursul zilei.
Prof. dr. Gheorghe Mencinicopschi spune că nu e nici vegetarian, nici carnivor. „Sunt omnivor şi întotdeauna ascult de corpul meu şi de nevoile sale. Iau trei mese pe zi, dintre care micul dejun este cea mai importantă. Dimineaţa mănânc în decurs de o oră de când m-am trezit alimente destul de consistente (ouă, carne slabă, peşte, ceapă şi usturoi) și preparate de mine. Un exemplu de mic-dejun: supă japoneză miso cu leuștean și paprika dulce și pulpă de pui la grătar cu mujdei de usturoi. Fără pâine, doar cu salată verde semimurată,” spune expertul în nutriție Mencinicopschi.
Nu mă abat niciodată de la micul-dejun
Preşedintele de onoare al Federaţiei Române de Diabet, Nutriție și Boli Metabolice, profesor doctor Nicolae Hâncu, se declară un mare amator de salate, de fructe, dar admite că nu-şi refuză nici un vin bun.
,, Îmi încep activitatea trezindu-mă la ora 5,30 şi micul-dejun de la care niciodată nu mă abat este format obligatoriu din iaurt și fulgi. Pe la 10,30-11 iau o gustare formată dintr-un baton din prune uscate, scorțișoară, alune sau nuci.
Sâmbăta şi duminica, la mic dejun, am o omletă albă formată din 3-4 albuşuri de ou foarte bine prăjite pe teflon fără ulei, în care nu mai adaug nimic. De ani de zile toate mâncărurile mele sunt foarte sărace în sare,” explică profesorul Hâncu.
Cine nu sare peste micul dejun nu se îngrașă
,,Alimentaţia mea este în mod obişnuit bazată pe produse naturale, cu lactate degresate, legume (pe cât posibil crude), cereale integrale şi leguminoase. Mănânc des şi puţin şi niciodată nu mă ridic de la masă cu burta plină.
Cine nu sare peste micul dejun, are șanse mai mici să se îngrașe de-a lungul vieții, are performanțe fizice și psihice mai bune, iar faptul că nu ne e foame sau dorim să slăbim nu reprezintă argumente pentru a sări peste masa de dimineață.
Dacă nu mâncăm, este probabil ca în jurul orelor 11-12 să apară o senzație intensa de foame care să fie „rezolvată” prin dulciuri sau alte produse hipercalorice. Cel mai bun mic-dejun este acela care are fibre suficiente şi proteine care să iţi ţină de foame până la următoarea masă, fără prea mult zahăr sau grăsimi saturate. Alegerile bune, sănătoase includ pâine integrală, ouă, unt de arahide, cereale, fructe, lapte degresat”, explică nutriționistul Corina Zugravu