Ce mănâncă asiaticii de nu îmbătrânesc? Sunt convinși că acest super-aliment e un adevărat elixir al tinereții

Chinezii sunt ferm convinşi că micuţele ciuperci shiitake sunt responsabile pentru tinereţea întipărită pe chip, în ciuda anilor. În acelaşi timp, substanţele conţinute acţionează benefic asupra sistemelor respirator şi circulator, dar mai ales previn eficient cancerul (lentinanul face astăzi parte din compoziţia medicamentelor împotriva cancerului). Fiind o explozie de minerale şi vitamine, sunt recomandate a fi incluse în dieta vegetarienilor.

Shiitake cresc în Asia încă din timpurile preistorice. Chinezii obişuniau să le numească „ciupercile împăratului”, iar acest apelativ demonstrează importanţa de care se bucurau. În timpul Dinastiei Ming, bucătarii le adăugau în mâncare, nu numai pentru a-i îmbogăţi gustul (ciupercile shiitake nu se compară deloc cu celelalte ciuperci), cât mai ales pentru că astfel se putea întâmpla minunea: corpul prindea puteri noi (acţionau direct asupra miraculoasei energii a vieţii-qi) şi întinerea, scurgerea timpului nemaipunându-şi amprenta asupra celor care le savurau din plin.

Imediat după ce se culeg de pe trunchiul copacilor (aşa le place lor să trăiască, îmbrăţişând strâns copacul care le este cămin) sau de pe buştenii căzuţi la pământ şi înmuiaţi de vânturi, ploi şi curgerea timpului, ciupercile shiitake au un miez foarte aromat, ce aduce cu cel al unei fripturi ispititoare, cu o textură untoasă. Datorită conţinutului mai scăzut de apă (doar 75%), aceste ciuperci îşi potenţează şi mai bine aroma şi gustul. Odată uscate (cel mai adesea aşa le veţi găsi în magazine, find mai uşor de transportat şi păstrat pentru un timp îndelungat), capătă o aromă de fum, ca şi cum ar fi stat pentru ceva vreme în afumătorile de prin părţile noastre.

Ideal este ca ciupercile shiitake să fie rupte cu mâna şi mai puţin tăiate cu un cuţit. Asiaticii evită să arunce în tigaie picioruşele ciupercilor, pentru că sunt mai tari decât pălărioarele. Dacă le veţi cumpăra deshidratate, tot ce trebuie să faceţi este să le lăsaţi la înmuiat în apă caldă timp de o jumătate de oră, cât să înceapă să semene din nou a ciuperci. Alteori, pot fi puse direct într-o tigaie cu ulei încins, până când încep să se înmoaie. Cam după 5-6 minute sunt gata să fie aşezate în farfurii alături de fripturi bine rumenite. Sau pot fi adăugate în compoziţia sosurilor pe bază de vin. Efectul este cel puţin interesant.

Un preparat spectaculos este salata de cartofi dulci şi ciuperci shiitake. Se pun la copt în cuptor cartofii dulci (cam o jumătate de kilogram) tăiaţi în sferturi, apoi se lasă să se răcească. În vremea aceasta se prăjesc nuci (50 g) şi apoi se sfărâmă mai mare. Separat se călesc doi căţei de usturoi, iar când se simte aroma se pun 100 g ciuperci shiitake şi se presară sare. După cinci minute se adaugă alte 100 g şi se mai ţin încă cinci minute. Într-un bol se aşază frunze de spanac (sau alte frunze pentru salată), apoi se adaugă cartofii dulci, nucile şi ciupercile. Se asezonează cu un dressing cald din ulei, oţet şi muştar.

Sursa: antenasatelor.ro.

Recent Posts

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

10 minute ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

40 de minute ago

Ei sunt pensionarii care primesc în plus 50% din pensia totală, de la 1 ianuarie 2025

Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…

o oră ago

Anxietatea e problemă tot mai întâlnită! Preia controlul cu 5-HTP

Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…

2 ore ago

Care sunt riscurile anesteziei epidurale și ce alternative există

Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…

2 ore ago

Zodiile care termină anul 2024 în forță. Află cine sunt favoritele astrelor și ce le rezervă viitorul!

Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…

3 ore ago

Citeste si: