Din cuprinsul articolului
Călin Georgescu, candidatul independent la președinția României, a transmis, în prima confruntare înainte de al doilea tur pentru alegerile prezidențiale, că asistăm cu toții la falimentul clasei politice și a mainstream media.
Acesta a declarat în emisiunea „Marius Tucă Show”, de marți, 3 decembrie, că nu are de gând să scoată România din UE sau NATO.
Călin Georgescu: „Poporul român dorește o schimbare profundă”
„În primul rând, am observat trezirea în conștiință. Pe 1 Decembrie, când a fost Ziua Națională a României, Deșteaptă-te, române s-a transformat în trăim deșteptarea. Este uluitor faptul că majoritatea clasei politice ca și parte, să spunem consistentă a mainstream media nu a înțeles acest lucru, că poporul român dorește o schimbare și dorește o schimbare profundă.
A doua observație este că am asistat la falimentul clasei politice și a mainstream media, iar un alt aspect pe care aș dori să îl menționez, care m-a șocat, este acest aspect de dezumanizare care a apărut.
Vă dau exemplu practic: am asistat la un fapt, trăit de mine. Au fost alegerile parlamentare duminică, am fost la vot, erau în școala respectivă, unde erau urna și tot, erau strânși jurnaliștii într-un loc special pentru așa ceva, erau în jur de vreo 30. Am fost, am intrat și când am vrut să pun buletinul în urnă, o jurnalistă care a dorit să facă o poză, n-am înțeles ce a vrut să facă, a fost trasă cu o brutalitate de neimaginat de un confrate.
Eu eram la distanță de trei metri, a trecut o secundă sau două în care eu credeam că cineva o ridică, a fost lovită năpraznic. M-am dus să o ridic, dar nu numai asta, nimeni nu a schițat un gest nici atunci”, a spus Călin Georgescu.
Războiul din Ucraina se va încheia. Vom negocia doar interesul românesc. Vom sta în picioare, nu în genunchi
„Sunt pro-român și așa voi rămâne mereu. Nu doresc și nu am de gând să scot, așa cum sunt acuzat fals, România din UE sau NATO. Dar pot să spun că în orice întâlnire statală sau de alt gen pe instituții internaționale vom negocia doar interesul românesc. Ce înseamnă asta? Înseamnă și declar astăzi, vom sta în picioare, nu în genunchi. Trebuie să știi să negociezi și nu s-a știut.
Clasa politică, asta s-a observat de foarte mulți ani de zile, a avut un complex de inferioritate atunci când s-a întâlnit cu Vestul sau cu Occidentul. Acest lucru va lua sfârșit. Vom juca și vom negocia de la egal la egal.
Egalitatea înseamnă că suntem oameni, vorbim de egalitatea unui stat, nu vorbim că reprezinți un club, că te duci să îți vezi interesele tale personale, te duci să reprezinți un popor care are o istorie.
Așa s-a făcut Europa civilizată, datorită poporului român. Fie că te duci la Bruxelles sau la Washington, te duci cu istoria poporului în suflet și în inimă și arăt cine am fost, cine suntem și cine putem să fim. Nu se poate să accepți orice.(…) Războiul din Ucraina se va încheia”, a mai spus Călin Georgescu în emisiunea „Marius Tucă Show”.