În termeni medicali, o persoană transgen este o persoană care suferă de incongruență de gen. Adică, genul atribuit la naștere nu este același cu cel cu care persoana respectivă se identifică.
Din nefericire, mare parte dintre persoanele transgender trăiesc adevărate drame. De cele mai multe ori, ele își ascund identitatea de teamă că vor fi marginalizate. Totuși, Ariela Stanciu nu se ferește să își recunoască identitatea. Deși, s-a născut cu sex masculin, încă de la 5 ani se juca cu păpușile și se îmbrăca în rochițe. Energia ei e una feminină, după cum mărturisește în filmulețele pe care le postează pe rețelele de socializare.
”Tot ce îmi amintesc e că porecla mea a fost dintotdeauna fetița (în clasele primare) și femeia (la liceu). Nu am știut niciodată să mă port masculin. Deși, arătam masculin, comportamentul meu era feminin și am tot încercat să mă schimb. Și, ajuns la facultate, am început să imit gesturile bărbaților, încercând să fiu unul din ei. Pe la 28 de ani am descoperit ce înseamnă să fii o persoană transgender. Din momentul acela am zis. Asta sunt eu, o persoană transgender, adică o persoană care tranziționează genul de la masculin la feminin,” povestește Ariela, pe contul său de youtube.
La 30 de ani a început tratamentul hormonal care să o ajute să devină femeie și și-a lăsat părul lung. După ce a început să arate ca o femeie, viața ei s-a schimbat radical. Și-a schimbat chiar și numele în buletin, lucru care e permis în Marea Britanie, acolo unde locuiește. Ea se află acum și pe o listă pentru a beneficia de operația de schimbare de sex ca transformarea ei să fie completă.
Din filmulețe pe care le postează, Ariela pare extrem de mulțumită cu noua viață, iar înfățișarea, comportamentul și felul în care vorbește nu ți-ar da niciodată de bănuit că acum 4 ani era bărbat. Ei bine, după cum povestește, nici partenerilor ei nu le spune, din prima, ci după ce se cunosc mai bine.
”Nu le zic din prima că sunt trans. La un moment dat, trebuie să le zic. Le spun, știi ceva? Eu sunt altfel de fată. Și le spun adevărul. Niciodată nu știu să le zic. Când i-am zis unui egiptean că am altceva între picioare, a avut un șoc. Atât de supărat a fost. S-a ridicat și a plecat și am rămas singură. Atunci m-a bușit plânsul,” povestește Ariela.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…