Din cuprinsul articolului
În fiecare an, în Sâmbăta Mare, are loc o minune în Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, unde Hristos a fost răstignit, înmormântat și înviat din morți. Miracolul Focului Sfânt are loc în același timp, în același mod și în același loc, în fiecare an, de secole. Nu se cunoaște niciun alt miracol care să se producă atât de regulat și de constant de-a lungul timpului.
Ce înseamnă dacă se stinge lumânarea cu Lumină de Paște înainte să ajungi acasă. Există superstiții care spun că dacă nu ajungi cu lumânarea aprinsă acasă în noaptea Învierii este semnn rău.
Preotul Paul Negoiță a declarat pentru DcNews că lumina se poate stinge și din cauze meteorologice, dacă bate vântul sau plouă.
„Da, sunt tot felul de superstiții care spun că dacă ți se stinge lumânarea până ajungi acasă… ți se întâmplă nu știu ce poveste. Nu este adevărat! Lumânarea se stinge din cauza fenomenelor meteorologice: bate vântul și se stinge. Nu este Dumnezeu supărat pe tine. Dacă a bătut vântul, o mai aprinzi o dată.
Dacă nu ajungi cu lumânarea aprinsă acasă, nu este nicio problemă! Ai primit lumină în suflet pentru că lumina nu este numai una materială, ci una spirituală. Parohia nu este doar o arie geografică, este o arie de trăire spirituală. Când la Înviere fiecare aprinde lumină de la celălalt este un semn de unitate. Fiecare primește din aceeași lumină fără ca lumina să se împuțineze. Se creează o comuniune și faptul că oamenii primesc lumină unii de la alții este un simbol extraordinar. Vorbim despre generozitatea de a oferui celuilalt”, a zis preotul Paul Iulius Negoiță pentru DC News.
Așadar, dacă ni se stinge lumânarea de la Înviere în drum spre casă nu înseamnă nimic rău! E semn că… bate vântul.
„Conform tradiției, cu acea lumânare mergem să aprindem candela”, a spus preotul Paul Iulius Negoiță pentru DC News.
Prin faptul că aprindem o lumânare în noaptea de Înviere pentru a lua Lumina Sfântă, îi dăm acesteia o valoare extrem de importantă.
„Valoarea lumânării este simbolică. Nu poți arunca o lumânare care reprezintă ceva”, a mai spus părintele pentru DC News.
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…