Categories: Stil de viaţă

Ce formă e bine să aibă mucenicii, bradoșii sau sfințișorii, pentru spor și belșug

Din cuprinsul articolului

Sfintii 40 de Mucenici sunt praznuiti de Biserica Ortodoxa, in fiecare an, pe data de 9 martie. Acesti mucenici au trait in vremea imparatului Licinius (308-324), prigonitor al crestinilor. Sfintii 40 de Mucenici din Sevastia erau soldati crestini si faceau parte din Legiunea a XII-a Fulminata din Armenia.  Acestia nu erau doar romani de origine, ci si greci, amestecati cu armeni. Pentru că au refuzat să se închine idolilor, au fost întemnițați și bătuți cu pietre. Au suferit chinuri groaznice, drept pedeapsă pentru credința lor creștină.

Semnificaţia cifrei opt

Tradiţia de a prepara mucenici în familie se respectă în toate zonele ţării. Femeile pregătesc 40 de figurine din aluat, numite „sfinţişori sau mucenici”, în funcţie de zona geografică. Mucenicii împletiţi din aluat dospit au forma cifrei opt şi reprezintă simbolul echilibrului cosmic, al veșniciei. Mucenicii sunt unşi cu miere, iar deasupra se presară nucă măcinată, simbolul belşugului .

În Muntenia există tradiţia preparării mucenicilor cu „zeamă”. Mucenicii sunt făcuţi tot din aluat, în forma cifrei opt, apoi deasupra se toarnă un sirop preparat din apă, miere şi mirodenii. În farfurie se adaugă nucă. Figurinele din aluat sunt simbolul mucenicilor, iar siropul aminteşte de lacul îngheţat unde creştinii au primit cununa mucenicească. După preparare, mucenicii se duc la biserică pentru a fi binecuvântaţi de preoţi, iar primele porţii de mucenici se împart săracilor, copiilor din vecini, apoi rudelor.

Recent Posts

Beneficiile postului pentru sănătatea fizică și psihică. Ce îmbunătățiri apar în minte și în trup

Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…

5 minute ago

Screening-uri și teste medicale de care aveți nevoie în funcție de vârstă

Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…

35 de minute ago

Cele mai bune remedii pentru răceală și gripă care îți stimulează imunitatea. Le poți face singur acasă

Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…

o oră ago

Horoscop 22 noiembrie. Avertismente pentru Lei și Gemeni: fără călătorii lungi și fără muncă în exces

Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…

2 ore ago

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

11 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

12 ore ago

Citeste si: