Din cuprinsul articolului
Psihologul Bogdan Stoian explică cum infecția cu sars-cov-2 poate lăsa urme adânci în rândul oamenilor care au fost victemile infecției. Urmele sunt cu atât mai adânci, cu cât o persoană suferea dinainte de depresie.
Fobiile pe care le dezvoltă cei care trec prin COVID-19
„În cazul acestor persoane, cel mai des se pot întâlni agorafobie (sunt cei care nu mai vor să iasă din casă), tulburările depresive sunt prezente, nu mai vor să se întâlnească cu cercul lor de prieteni, persoanele în vârstă se însingurează şi se alienează din ce în ce mai mult, se înstrăinează, iar tabloul este complicat şi trebuie adaptat pentru fiecare în parte.
Suportul social este binevenit în situaţii de genul acesta, mai ales dacă e cazul unei depresii”, a spus psihologul Bogdan Stoian.
Psihologul Stoian subliniează importanța suportului venit din partea familiei și a celor mai apropiați membri, astfel încât persoana în cauză să depășească mai ușor o astfel de situație.
Un ajutor real în depresie: Suportul social
„În depresie, nu este vorba despre lipsa de voinţă, ci este o boală care se poate trata”, explică psihologul.
Pentru a ajuta o persoană depresivă să se trateze, un rol important îl joacă familia care trebuie să îi readucă la viață pacientului acțiunile sociale pe care acesta obișnuia să le facă: pasiuni, excursii cu familia, etc.
E nevoie de o mare afecţiune din partea celorlaţi. „De multe ori, un telefon dat celui depresiv ajută foarte mult.
Depresivii au nevoie de afecţiune, nu de milă
„Practic, această distanţare fizică nu presupune şi una socială şi ar fi bine să găsim fel şi fel de mijloace de contact cu ceilalţi. Cei care nu au trecut prin boală nu înţeleg foarte bine despre ce este vorba”, a mai spus Bogdan Stoian.
În plus, nevoia depresivului nu este una de milă, ci de afecţiune, a mai explicat psihologul.
Infecția cu COVID nu este o ruşine
Deși au trecut luni bune de la începutul pandemiei, unele persoane continuă să considere infecția cu COVID o rușine.
„Acest stigmat este rezultatul unor gânduri negre cu privire la situaţia prin care au trecut şi nu are corespondet cu realitatea. Modul lor de a percepe realitatea e posibil să fie un pic denaturat”, a precizat psihologul.
Această situaţie seamănă foarte mult cu fobia socială, pentru că este rezultatul gândurilor noastre despre ce s-ar putea întâmpla.
„Este o boală care deja a trecut, majoritatea oamenilor de pe glob au depăşit-o şi cumva trebuie să ne reîntoarcem la viaţa de zi cu zi, fără să ne facem griji despre cum ne văd ceilalţi”, a recomandat psihologul Bogdan Stoian.