Un expert în limbajul trupului susţine că poziţia în care dormin arată ce fel de personalitate avem, existând astfel patru categorii: poziţia fetusului, poziţia buşteanului, poziţia celor care tânjesc şi poziţia celor în cădere liberă, informează Daily Mail.
58% dintre oameni dorm în poziţia fetusului, ceea ce înseamnă că sunt îngrijoraţi. Expertul Robert Phipps a spus că cine doarme în poziţia fetusului, cu genunchii ridicaţi şi capul lăsat în jos, aleg această poziţie pentru că de fapt caută zona lor confort. Persoanele care dorm în poziţia fetusului sunt conştiincioase şi ordonate , dar se gândesc prea mult la anumite lucruri şi îşi fac griji în plus.
28% dintre persoane dorm în poziţia buşteanului, adică în linie dreaptă cu mâinile întinse pe lângă corp. Robert Phipps a spus că aceste persoane sunt încăpăţânate, iar pentru că vor întotdeauna ca lucrurile să le iasă aşa cum îşi doresc ar putea părea că sunt nişte persoane despotice şi reci. Phipps susţine că persoanele care adoptă poziţia buşteanului au nevoie să se relaxeze mai mult şi să-şi liniştească muşchii.
25% dintre persoane adoptă pentru somn poziţia celor care tânjesc care înseamnă cu ambele braţe în faţă. Asta înseamnă că îşi urmează visele fiind deschişi la noi provocări, persoanele care dorm cu mâinile întinse arâtând că ele simt că sunt urmărite. Persoanele care dorm in poziţia celor care tânjesc se trezesc energice şi nerăbdătoare şi deschise pentru noi oportunităţi, însă îşi pot irosi energia pentru lucruri pe care nu şi le doresc de fapt.
17% dintre persoane dorm în poziţia celor în cădere liberă, adică pe burtă, cu mâinile în jurul pernei şi cu capul întors. Aceasta este cea mai incomodă poziţie pentru somn, persoanele care dorm în cădere liberă simţind că nu au control asupra propriilor vieţi. Aceste persoane se pot trezi într-o stare de anxietate pentru că au lucruri de făcut în ziua respectivă.
Procentele depăşesc 100% pentru că sunt luate în considerare şi persoanele care-și schimbă pozițiile în care dorm în timpul nopţii.
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…