Sari la conținut

Ce fel de apă ar trebui să bem ca să nu facem boli de rinichi. Sfaturile unui medic nefrolog

apa

Apa pe care o bem ar trebui să aibă anumite caracteristici pentru a nu crea probleme la nivelul rinichilor. Dr. Ovidiu Limoncu, specialist în nefrologie pediatrică la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, a realizat o analiză amănunțită a principalelor caracteristici ale apei pe care  o consumăm în mod obișnuit

Doctorul Ovidiu Limoncu explică, în câteva cuvinte, motivul pentru care a ales să realizeze această analiză a apei. „Din cauza faptului că apa de la robinet este – de multe ori și în multe localități – improprie consumului, apa de puț fiind de asemenea prea dură și contaminată frecvent cu nitriți, majoritatea părinților folosește – de exemplu pentru prepararea laptelui praf la sugari, dar și pentru copiii mai mari – apa plată. Pornind de la faptul că frecvența microlitiazei și chiar a litiazei renale (pietre la rinichi) este în creștere, chiar la vârste mici, am analizat compoziția celor mai folosite ape plate din comerț”

Apa plată este tot minerală

Specialistul în nefrologie pediatrică a ținut să facă și câteva precizări, deosebit de importante: „Trebuie menționat de la început că și apa plată este tot o apă minerală, cu un conținut mai mare sau mai mic în minerale, fără a fi însă carbogazoasă. De aici mirarea părinților când le spun că apa baută de copil poate contribui la dezvoltarea microlitiazei! Invariabil toată lumea răspunde: „Dar noi bem numai apă plată!”.

6 factori pe care să-i avem în vedere când alegem o apă minerală (plată sau carbogazoasă)

Recomandările doctorului Ovidiu Limoncu:

1.Conținutul în săruri de calciu (Ca) – trebuie să fie cât mai redus. De ce? Calciul în exces se depune… în rinichi;

2.Conținutul în sodiu (Na) – trebuie să fie cât mai redus. De ce? Consumul de sare favorizează litiaza; 3.Ph-ul trebuie să fie cât mai aproape de neutru (neutru=7, limita maximă admisă a Ph-ului pentru apa plată este 7.2);

4.Nitriții trebuie să fie zero! – prezența lor indică o contaminare cu deșeuri menajere;

5.Nitrații trebuie să fie zero! – prezența lor atestă o contaminare cu îngrășăminte chimice;

6.Reziduu sec (nivelul impurităților) – să fie cât mai mic.

Concluzii

Analizând compoziția apelor minerale plate, atât din datele oficiale, cât și direct, de pe etichetă, doctorul Ovidiu Limoncu a constatat următoarele:

● Conținutul cel mai scăzut în calciu îl are apa Devin 7.14 mg/l, urmată de Bucovina, cu 9.53mg/l și de Izvorul minunilor cu 17.2mg/l . Dorna, Borsec, Zizin și, în special, Biborțeni au un conținut mai ridicat de calciu. Evian și Perenna – din import – au, de asemenea, un conținut mare de calciu!

● Conținut de sodiu redus au apele: Izvorul minunilor (0.74mg/l), Aqua Carpatica (0.78mg/l) și Dorna (0.92mg/l).

● Nivelul de nitrați cel mai redus îl are Zizin (0.03mg/l), Devin (1.2mg/l), Aqua Carpatica (1.85mg/l). Se pare că importanța acordată prezenței acestui compus în unele reclame este exagerată…

● Un pH cât mai apropiat de 7 îl are apa Bucovina.

● Reziduu sec cel mai mic îl are Bucovina și Izvorul minunilor. La final, doctorul Ovidiu Limoncu pune punctul pe „i”: „Greu de tras o concluzie, dar, făcând un raport al caracteristicilor „bune”/„rele” din perspectiva câtorva lucruri care ne interesează în această discuție, apare, în ordine, că apele minerale plate Devin, Izvorul Minunilor și Bucovina ar fi cele mai indicate pentru copii și nu numai! Poate că o soluție mai bună, în special pentru sugari și copii mici, ar fi folosirea unor sisteme casnice de filtrare a apei”.

Observații făcute de dr. Ovidiu Limoncu: Compoziția chimică este trecută în tabel conform etichetelor apelor studiate. Unde am lasat spații libere, nu există date. Cu verde: cele mai bune rezultate. Cu roșu: cele mai rele rezultate. „Tărâmul apelor” are un nivel scăzut de nitrați, în rest, însă, stă cel mai rău. Bilbor are prea puține

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel