Sari la conținut

Ce factori declanșează menopauza timpurie

Este dificil să identifici o cauză exactă a menopauzei care apare la femeile cu vârste sub 40 de ani, spune conf. dr. Daniel Popescu, medic primar ginecolog, directorul coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti. De obicei, menopauza instalată sub această vârstă se numeşte precoce sau prematură şi este asociată cu existenţa unor boli endocrine, unor boli autoimune (poliartrita reumatoidă, spondilita anchilozantă) sau unor boli inflamatorii ale intestinului.

În unele cazuri, se mai poate vorbi despre prezenţa agenţilor virali sau despre tratamente medicale (administrarea unor medicamente, radioterapie sau intervenţii chirurgicale). Mai nou, cercetătorii englezi au descoperit că unele obiceiuri (fumatul, consumul de alcool), dar şi epuizarea fizică şi psihică pot reduce substanţial perioada de funcţionare a ovarelor. Însă în majoritatea cazurilor, cauzele rămân necunoscute, fiind probabil de origine genetică.

Simptome fizice şi psihice
Potrivit medicului Daniel Popescu, simptomele menopauzei precoce sunt asemănătoare cu cele ale menopauzei fiziologice: menstre neregulate sau chiar inexistente (absenţa o perioadă mai mare de trei luni), bufeuri (senzaţii bruşte de căldură la nivelul trunchiului superior), uscăciune la nivelul vaginului (acesta se subţiază şi devine mai puţin flexibil), iritabilitate la nivelul vezicii urinare şi chiar incontinenţă, gură, piele sau ochi uscaţi, insomnie şi scăderea libidoului. Pe lângă aceste modificări fizice, tinerele femei pot înregistra modificări ale stărilor sufleteşti (nervozitate, schimbare bruscă a dispoziţiei, depresie uşoară, pesimism, melancolie), dar şi agravarea unor boli nervoase preexistente.

La femeile intrate natural la menopauză, aceste simptome pot apărea cu 3-4 ani înainte de instalarea menopauzei, în timp ce la cele care se confruntă cu menopauza precoce, ele se instalează brusc. Diagnosticul menopauzei premature se pune în urma unor analize hormonale (FSH, prolactină şi estradiol). Un nivel scăzut al estradiolului (hormon produs în ovar) indică faptul că activitatea ovarelor începe să se diminueze.

Însă cel mai important test care stabileşte menopauza prematură în sânge este FSH-ul, hormon de stimulare ovariană. În momentul în care ovarele nu mai au activitate, producţia de estrogen începe să scadă. În cazul menopauzei precoce, tratamentul hormonal substitutiv este indispensabil pentru a diminua sau chiar a stopa simptomele. Tratamentul presupune administrarea de estrogen şi progesteron în vederea „mimării” unui ciclu menstrual normal. Atenţie! Dacă doriţi să urmaţi un astfel de tratament, trebuie să aveţi o alimentaţie echilibrată, cu multe fructe şi legume, să evitaţi excesul de alcool şi de cafea şi să faceţi cât mai multă mişcare.

Menopauza timpurie aduce cu sine o serie de boli, printre care: osteoporoza, cancerul de colon, de sân sau ovarian, afecţiuni ale gingiilor, pierderea dinţilor şi apariţia cataractei. La nivel psihic, pot apărea: iritabilitate, capricii, pesimism, melancolie, anxietate şi chiar gelozie. În cazuri deosebite, are loc scăderea capacităţii de muncă, însoţită de scăderea memoriei. Femeile cu menopauză precoce care îşi doresc un copil pot consulta un medic specialist în probleme de fertilitate.

Anual, mii de femei din întreaga lume, cu vârsta între 15 şi 44 de ani, intră la menopauză, din motive naturale sau medicale: cauze genetice, intervenţii chirurgicale, tratamente pentru cancer (chimioterapie sau radiaţia zonei pelviene etc.). Menopauza timpurie creşte riscul apariţiei unor afecţiuni şi reprezintă un stres major pentru femeile care îşi doresc să devină mame.
Femeile care au intrat la menopauză la 40 de ani sau chiar mai devreme nu trebuie să se considere „diferite” de cele care au o menopauză naturală, precizează conf. dr. Daniel Popescu, medic primar ginecolog.  Ele pot avea o viaţă normală, menstre regulate, dar şi o activitate sexuală fără probleme dacă apelează la terapia de substituţie hormonală, care presupune utilizarea hormonilor naturali sau produşi artificial.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel