Din cuprinsul articolului
Psoriazisul este o afecţiune cutanată ale cărei cauze sunt puţin cunoscute. Totuşi, ultimele studii ştiinţifice arată că cele mai multe forme de psoriazis se pot moşteni. Această afecţiune este de fapt o anomalie a epidermei prin care se accelerează reînnoirea celulară. În mod normal, regenerarea completă a epidermei are loc o dată la 28 de zile, însă în psoriazis acest proces are loc la o săptămână. Astfel, psoriazisul se localizează cu predilecţie în anumite zone: pe dosul articulaţiilor coatelor şi genunchilor, precum şi la nivelul scalpului. Cu un tratament corespunzător şi un regim de viaţă adecvat, psoriazisul poate fi ameliorat considerabil.
Primele simptome
Cele mai comune simptome ale acestei afecţiuni sunt:
Porţiuni de piele înroşită, cu scuame, foarte uscată, crăpată, care poate sângera.
Dureri, senzaţie de arsură, mâncărime la nivelul plăcilor.
Unghii îngroşate.
Articulaţii umflate şi dureroase.
Anumiţi factori, precum fumatul, alcoolismul, stresul, o alimentaţie necorespunzătoare, pot duce la agravarea psoriazisului şi extinderea lui pe arii mari (în placarde) şi chiar pe toată pielea.
Care sunt factorii declanşatori
Psoriazisul apare pe un teren cu o predispoziţie genetică şi există mai multe tipuri de factori declanşatori:
Stresul. Studiile au arătat că stresul poate declanşa şi înrăutăţi simptomele bolii. Când eşti stresat, organismul reacţionează. Introdu în programul tău zilnic diferite metode de relaxare. Relaxarea te va ajuta să ameliorezi simptomele.
Alergiile. Care este legătura între alergii şi psoriazis? Ambele sunt influenţate de sistemul imunitar. Cercetătorii au observat că în cazul pacienţilor cu psoriazis există un număr mai mare de celule inflamatorii (aceleaşi cu cele care provoacă reacţiile alergice). În cazul în care faci parte din persoanele cu alergii, evită pe cât posibil factorii declanşatori, precum praful.
Consumul de alcool. Medicii recomandă evitarea consumului de alcool pentru a preveni dezvoltarea afecţiunii. Deşi este nevoie de efectuarea mai multor studii, specialiştii cred că unul dintre factorii declanşatori ai psoriazisului este şi consumul excesiv de alcool.
Vremea rece sau uscată. Menţine-ţi pielea hidratată, folosind creme şi loţiuni hidratante după baie sau duş şi în timpul zilei. Optează pentru loţiuni şi săpunuri fără parfum, pentru piele sensibilă. De asemenea, poţi folosi un umidificator de cameră pentru a-ţi păstra pielea hidratata.
Tatuajele. Pentru pielea psoriazică, tatuajele pot fi foarte traumatizante. Acestea pot provoca apariţia a noi leziuni şi pot chiar duce la infecţii (un alt factor declanşator pentru psoriazis).
Medicamentaţia. Anumite medicamente folosite în tratarea afecţiunilor psihice, bolilor de inimă sau artrită pot contribui la apariţia psoriazisului. Discută cu medicul tău pentru schimbarea tratamentului în cazul în care observi schimbări la nivelul pielii.
Infecţii. Infecţiile fungice, aftele sau infecţiile respiratorii reprezintă factori declanşatori.
Răni. Evită pe cât posibil lezarea pielii, purtând mănuşi când lucrezi în grădină, prevenind muşcăturile de insecte şi arsurile solare.
Fumatul. Cercetările efectuate au arătat că fumatul influenţează în mod direct sănătatea pielii. Cu cât se fumează mai mult, cu atât creşte şi severitatea psoriazisului. Renunţarea la fumat va duce la ameliorarea simptomelor.
Hormonii. Psoriazisul poate debuta la orice vârstă, atât la bărbaţi cât şi la femei, însă se pare că în cele mai multe cazuri debutează la vârste precum 20-30 de ani şi 50-60 de ani. Cercetătorii cred că pubertatea şi menopauza pot favoriza apariţia acestei afecţiuni.