Ce facem cu virozele în timpul sarcinii. Dar cu gripa?

Este sarcina o perioadă în care organismul femeii este mai sensibil la viroze? Ce face femeia gravidă dacă are gripă? Ce tratament are voie și ce nu are voie? Care sunt măsurile speciale pe care trebuie să le ia femeia gravidă în această perioadă a vieții ei? La toate aceste întrebări ne-a răspuns Andreas Vythoulkas, medic specialist obstetrică-ginecologie, cu supraspecializare în infertilitate. 

Perioada de sarcină este una de schimbări importante pentru fiecare femeie care trăiește bucuria de a fi însărcinată și este bine să se știe că imunitatea gravidei scade pe măsură ce sarcina avansează.

Iată care sunt cele mai importante măsuri de prevenție:

  • Evitarea spațiilor publice foarte aglomerate cum sunt marile magazine, stațiile de transport în comun, spațiile publice în general – în care expunerea este foarte mare.
  • Includerea în dietă a cât mai multe legume și fructe proaspete pentru a aduce organismului un plus de vitamine și minerale.
  • Evitarea contactului cu persoane deja bolnave.

Care sunt cele mai riscante trimestre de sarcină în cazul unei răceli:

Răceala nu este o bucurie pentru nimeni, cu atât mai mult pentru femeile însărcinate. Există peste 200 de viruși care pot cauza o răceală, o infecție a tractului respirator. Și, deloc de neglijat, este și faptul că în toată perioada de sarcină, răcelile durează ceva mai mult decât în mod obișnuit, cunoscut fiind faptul că imunitatea gravidei este mai scăzută. Apariția febrei în timpul primului trimestru de sarcină poate să aducă după sine complicații pentru făt, primele săptămâni de viață fiind mai delicate pentru bebe. O viroză simplă poate fi însă tratată cu multe lichide, vitamina C și multă odihnă. În nici un caz, nu se recomandă automedicația în cazul gravidelor, pentru că pot face mai mult rău decât bine.

Cum se manifestă virozele la gravide: 

Primele simptome ale unei răceli sunt nas înfundat, senzația de ”arici” în gât și durere în gât, strănuturi dese, dureri ușoare de cap, senzația de durere în tot corpul, transpirație. La acestea se pot adăuga, sau nu, stările febrile. Dacă manifestările nu sunt însoțite de febră, tratamentul este simplu și este compus din cât mai multe lichide, fructe și legume, vitamina C sub formă de comprimate efervescente. Dacă apare febra, lucrurile devin complicate și este necesar să fie anunțat medicul care urmărește evoluția sarcinii. Trebuie reţinut însă că febra este până la urmă un mecanism de apărare a sistemului imunitar. Ea poate fi combătută printr-o hidratare corectă, foarte importantă în perioadele de răceală. Nu trebuie uitat faptul că prin transpiraţie se elimină toxinele din organism, acesta find un alt proces natural de autovindecare.

Ce înseamnă gripă în perioada sarcinii: 

Infecția gripală este o boală infecțioasă, frecvent întâlnită, care afectează căile respiratorii și care determină apariția febrei însoțită de simptome supărătoare, de la stare de oboseală excesivă la insuficiență respiratorie. Uneori, gripa poate duce la pneumonie care pune în pericol femeia însărcinată, vizita la medic fiind obligatorie. Dacă medicul care urmărește evoluția sarcinii nu interzice, gravidele în trimestrul doi și trei își pot face vaccinul antigripal, o metodă bună de apărare împotriva infecțiilor gripale. Cea mai bună perioadă de vaccinare este între noiembrie și martie.

Ce posibilități de tratament există în perioada sarcinii: 

În primul trimestru de sarcină, lista medicamentelor pe care o femeie însărcinată le poate lua este o parte restrânsă,  tocmai de aceea prevenția este foarte importantă în toată această perioadă.

Cât de important este să meargă la medic:

Apariția febrei mai mare de 38,5 grade, mai ales în primul trimestru, poate duce la oprirea sarcinii din evoluție sau la diverse malformații ale fătului. Tocmai de aceea, vizita la medic este absolut necesară. În plin sezon al virozelor, dar și la schimbările dintre anotimpuri, femeile însărcinate sunt mult mai vulnerabile în fața infecțiilor precum virozele sau gripa. Este bine ca acestea să fie informate și să nu uite că pe toată perioada celor nouă luni de sarcină medicamentele luate fără recomandarea medicului pot face mai mult rău decât bine. Mai mult, gravidele nu au voie să ia niciun fel de tratament fără acordul medicului care urmărește sarcina, nici măcar picături pentru decongestionarea căilor nazale fiindcă au efecte adverse asupra fătului din burtică.

Gravidele pot lua remedii obișnuite în caz de răceală: vitamina C, ceaiuri, siropuri?  Da, gravidele au la îndemână câteva remedii care le vor ajuta să grăbească procesul de însănătoșire.

Printre cele mai cunoscute sunt:

  • Consumul de ceaiuri (tei, mușețel, mentă) – mai puțin ceaiul negru, despre care se știe că are cafeină
  • Vitamina C – este benefică.
  • Soluții saline pentru decongestionarea nazală – se pot cumpăra de la farmacii sau se pot prepara acasă, un sfert de linguriță cu sare dizolvată în 8 ml de apă.
  • Hidratarea corespunzătoare cu apă plată, compoturi fără adaos de zaharuri, supe limpezi de legume/carne.
  • Odihnă cât mai multă, fie ea și activă – plimbări în aer liber chiar și pe vreme rece, exerciții de respirație, somn odihnitor.
  • Inhalații cu uleiuri naturale pentru decongestionarea sinusurilor.
  • Gargara cu apă cu sare neiodată pentru durerile în gât.

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

8 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

9 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

9 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

9 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

10 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

10 ore ago

Citeste si: