Un om de ştiinţă britanic, specializat în cercetarea în domeniul tehnicilor anti-îmbătrânire, susţine ca va trăi până la 150 de ani, iar pentru a atinge această vârstă înaintată ia 100 de medicamente zilnic şi verifică regulat proprietăţile biochimice ale sângelui său.
Dr Alex Zhavoronkov este director al Biogerontology Research Foundation şi autor al unei cărţi intitulate „The Ageless Generation: How Advances in Biomedicine Will Transform the Global Economy” („Generaţia fără vârstă: Cum vor transforma evoluţiile din bio-medicină economia mondială), potrivit independent.co.uk.
Zhavoronkov crede că impactul psihologic al îmbătrânirii este principalul obstacol în faţa longevităţii şi consideră că depăşirea propriilor aşteptări referitoare la îmbătrânire este o parte importantă a muncii sale.
„Oamenii îşi formează propriile aşteptări referitor la îmbătrânire folosind, în primul rând, istoria familială şi durata medie de viaţă din ţara în care locuiesc şi nu sunt pregătiţi să îşi schimbe percepţiile foarte repede”, a declarat Alex Zhavoronkov într-un interviu pe The Telegraph.
Cercetătorul subliniază că persoanele care ating acum vârste foarte înaintate au trăit în condiţii mult mai dure decât cele pe care le întâlnesc oamenii în prezent.
În luna ianuarie, Zhavoronkov a făcut un pariu, pe un milion de dolari, cu colegul său expert în longevitate, Dmitri Kaminskiy, referitor la care dintre ei va trăi mai mult.
Cercetarea în domeniul cercetării, care era considerată în trecut un domeniu marginal, este pe cale să devină un sector major din punct de vedere al biotehnologiilor.
În 2013, Google a înfiinţat Calico, o companie spcializată în cercetare şi dezvoltare cu scopul de a permite oamenilor să trăiesc mai mult şi mai sănătoşi, iar miliardari precum Larry Ellison, fost şef al Oracle, şi Peter Thiel, cofondator al PayPal, finanţează cercetarea în domeniul încetinirii îmbătrânirii.
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…
În lumea noastră, există oameni care par să sfideze limitele umane, demonstrând abilități și proprietăți…
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…