Din cuprinsul articolului
Spondiloza cervicală este o formă de reumatism degenerativ, produsă de uzura discurilor intravertebrale, care determină fenomene de reconstrucție la nivelul corpilor vertebrali, prin osteofite.
Statul la calculator și sedentarismul sunt principalele cauze ale spondilozei cervicale, care afectează mai ales persoanele în vârstă de peste 50 de ani.
Exercițiile fizice sunt cel mai bun remediu și pot fi foarte eficiente dacă sunt executate in mod regulat.
Osteofitul este termenul ştiințific pentru termenul popular de,cioc de papagal”. Aceste producții osoase, care arată ca nişte ciocuri, pot fi mai mici, mai mari, dar uneori chiar foarte mari – peste un centimetru. Însă cel mai des, nu ciocurile sunt cele care produc durerea, ci degradarea cartilagiului articulației şi afectarea discurilor intravertebrale.
În afară de faptul că trebuie să (re)învățăm cum se stă în pat, pe scaun, cum se gesticulează, cum se schimbă poziția corpului, în mers sau din repaus, este obligatorie efectuarea, în mod constant, a unor serii de exerciții uşoare care pot fi făcute zilnic, acasă.
Simptome de spondiloză cervicală
Rolul lor este de a amplifica libertatea de mișcare a gâtului și a umerilor, concomitent cu întărirea musculaturii în jurul coloanei şi a articulațiilor, cu menținerea fiabilității cartilajului articulației. Pentru aceasta, trebuie invățate și repetate zilnic mişcări ample.
Sunt necesare cel puțin 10-15 minute de exerciții, seara sau dimineața, după trezire, completate cu şedințe scurte, de câte două – trei minute, de extensii și înclinări uşoare ale capului și umerilor.
Spondiloza cervicală se manifestă prin dureri, dar și vâjâieli în urechi, amorțeli ale mâinilor, până la amețeli și căderi din picioare. Simptomele spondilozei cervicale sunt declanşate de modificările meteorologice, eforturile prelungite, pozițiile și mişcările vicioase, expunerile la frig sau curent. Odihna suferinzilor de spondiloză cervicală se face pe un pat tare, în poziția culcat pe spate, sau pe o parte, fără pernă, cu un sul sub ceafă.
Cele mai importante elemente de combatere a simptomelor neplăcute ale spondilozei cervicale sunt gimnastica zilnică efectuată cu perseverență și corectarea precoce a pozițiilor vicioase ale coloanei. Sunt contraindicate însă mişcările bruşte în segmentul cervical, mai ales când muşchii sunt rigizi și dureroşi.
Înainte de a începe exercițiile care să mobilizeze segmentul cervical este bine să se facă câteva mişcări cu membrele şi trunchiul, pentru a încălzi musculatura şi articulațiile. Exercițiile se fac din pozițiile stând în picioare, şezând, pe genunchi sau culcat.
În regiunea cervicală se pot efectua mişcările de flexie, extensie, îndoiri, răsuciri și rotări ale capului şi gâtului, în ritm lent. Limita mişcărilor este dată chiar de apariția durerii: orice discomfort dureros vă anunță că trebuie să vă limitați la amplitudinea și forța suportate de corp. Acestea se vor ameliora în timp, pe măsură ce se produce recuperarea funcțională.
Rețineți! S-ar putea să simțiți un pic de durere în timpul exercițiilor, dar nu trebuie să forțați prea tare.
Exerciții fizice pentru spondiloza cervicală, care se pot efectua acasă
- Din poziția stând în picioare, întindeți brațele înainte și apoi ridicați-le astfel încât să ajungă la urechi. După repetarea exercițiului de opt ori, veți simți o ameliorare a senzației de înțepenire în articulațiile umerilor.
- Stați cu picioarele depărtate, în timp ce ridicați umerii. Mențineți poziția cu umerii ridicați câteva secunde, iar apoi relaxați-vă muşchii. Repetați acest exercițiu de opt ori, apoi rotiți umerii în sensul acelor de ceasornic şi invers, de cinci ori, într-un ritm continuu.
- Stați cu picioarele depărtate și cu mâinile pe şolduri. Rotiți lent gâtul spre dreapta, cât de mult puteți, urmărind mişcarea cu privirea. Reveniți, tot aşa lent, şi executați aceeași mişcare, spre stânga. Cu aceeași viteză de mișcare, coborâți bărbia spre piept și înapoi. Repetați exercițiul de cinci ori. Apoi înclinați gâtul spre umărul drept, încercând să-l atingeți cu urechea. Nu forțați! Unghiul de înclinare va crește treptat, pe măsură ce se reface flexibilitatea coloanei. Reveniți și faceți acelaşi lucru și pe umărul stâng.
- Aşezați palmele pe părțile laterale ale frunții şi încercați să aduceți umerii aproape de urechi. Repetați de patru-cinci ori apoi rămâneți în poziție relaxată câteva minute. Puneți mâinile pe ceafă şi încercați să împingeți capul în spate. Repetați acțiunea de cinci-şase ori, respirând în mod normal.
- Stați întins, cu fața în sus, pe o suprafață dură, plană. Cu ajutorul degetelor, masați muşchii din zona gâtului, printr-o mişcare ca de frământare, destul de intensă. Durata recomandată de masaj -patru minute. Procedura îmbunătățeşte fluxul de sânge și ameliorează durerile de cap. Stând cu mâinile pe şolduri, efectuați rotiri ale umerilor executate în ambele sensuri, de câte 10-15 ori în fiecare sens. O Din aceeaşi poziție, duceți brațele prin lateral în sus şi lăsați capul pe spate, apoi reveniți în poziția inițială. Se execută de 15 ori.
- Şezând pe scaun cu spatele rezemat de spătar şi mâinile pe şolduri, flexați capul sus jos, într-o mişcare lentă, care să respecte ritmul propriu inspirație-expirație. Se execută de 10-12 ori, cu maximum de amplitudine. O Din aceeaşi poziție: îndoirea trunchiului și a gâtului spre stânga, pe inspirație; revenire în poziția inițială cu expirație, după care mişcarea este executată simetric, spre dreapta. Se repetă de 10-12 ori.
Atenție! Chiar dacă amorțelile în mâini, amețelile şi starea de slăbiciune dispar după câteva săptămâni de exerciții, nu trebuie să renunțați la gimnastica medicală. Pentru ca simptomele neplăcute ale spondilozei cervicale să nu reapară sau pentru ca aceste crize să fi e cât mai rare, este obligatorie practicarea constantă a gimnasticii medicale.