Din cuprinsul articolului
Autoritatea europeană de reglementare a medicamentelor a recomandat joi adăugarea unui tip rar de inflamație a coloanei vertebrale, numită mielită transversă, ca posibil efect secundar al vaccinului COVID-19 în doză unică de la Johnson & Johnson, transmite Reuters.
Mielita transversă este o boală care se caracterizează prin inflamaţia măduvei spinării. Boala perturbă transmiterea semnalelor nervoase, ceea ce poate provoca dureri sau alte probleme senzoriale, precum slăbiciunea sau paralizia muşchilor, a vezicii urinare sau disfuncţii intestinale.
Mielita desemnează infamaţia măduvei spinării, în timp ce termenul de transversă se referă la zona în care apare inflamaţia.
Mai mulţi factori pot duce la dezvoltarea mielitei transverse, inclusiv anumite infecţii care nu afectează în mod direct coloana vertebrală, tulburări ale sistemului imunitar sau scleroza multiplă.
Mielita transversă poate apărea la orice vârstă şi pare să nu aibă nicio legătură cu factorii genetici.
Joey Jordison, membru fondator al trupei americane Slipknot, considerat unul dintre cei mai importanți toboșari rock din lume,s-a stins din viață anul acesta la finele lunii iulie, la vârsta de 46 de ani.
Jordison cunoscut și gloria în afara Slipknot, în 2010, atunci când a fost votat cel mai bun toboșar din ultimii 25 de ani de cititorii revistei Rythm, dedicată artiștilor care cântă la tobe.
Artistul a părăsit trupa Slipknot în circumstanțe tensionate în anul 2013, acuzând grupul că l-a concediat.
Mai târziu, Jordison a dezvăluit că suferea de mielită transversă, care îi afecta capacitatea de a cânta la tobe.
Mielita transversă: Recuperarea
Modul în care pacienţii care suferă de mielită transversă se recuperează diferă de la individ la individ, mare parte şi în funcţie de cauza bolii şi de gravitatea acesteia.
Aproximativ o treime din pacienţii cu mielită transversă se recuperează total, pentru o altă treime rezultatele sunt medii iar pentru cealaltă treime rezultatele sunt foarte slabe.
Pacienţii au cele mai mari şanse să se recupereze în primele trei până la şase luni după o criză de mielită transversă, iar unii au nevoie de câţiva ani pentru a se recupera total sau parţial.
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…
Zodiile care termină anul în forță. Pe măsură ce anul 2024 se apropie de final,…