Din cuprinsul articolului
Efectul placebo reprezintă îmbunătățirea substanțială a stării de sănătate care, de fapt, nu este asociată unui tratament medical real. Adesea, acest efect este testat în studiul unor medicamente. Persoanele care primesc varianta „placebo”, primesc, în realitate, produse farmaceutice care nu au substanțe active.
Efectul placebo este strâns legat de puterea minții, susțin specialiștii. Pacienții care primesc variantele de medicamente placebo (care nu au proprietăți farmaceutice reale de vindecare sau tratament) susțin că starea lor de sănătate s-a îmbunătățit considerabil.
Pacienții consideră că au primit un medicament real și se așteaptă la anumite rezultate. Rezultatele apar, într-adevăr, ca urmare a încrederii în „tratament”.
Încrederea este secretul „efectului placebo”. Există o forță misterioasă în organismul uman care reușește să producă modificări la nivel fizic și psihic, fără să fie nevoie de medicamente sau intervenții chirurgicale, ci doar de o puternică forță de autosugestie.
Dr. Vasi Rădulescu, renumit medic român, oferă cel mai bun exemplu pentru efectul placebo, din experiențele sale cu pacienții.
„În urmă cu niște ani, i-am recomandat unei doamne să-și pună un plasture mare cu capsaicină pe zona lombară. E substanța din ardeiul iute și poate ameliora durerea. Revăd doamna și-mi spune că i-am făcut un mare bine cu plasturele ăsta fermecat. Dar e strânsă serios cu un brâu de mijloc. O întreb de ce s-a înfășurat așa. Îmi spune că pentru protecția coloanei și să stea plasturele cum trebuie acolo. Deschid brâul și, surpriză, plasturele era nedesfăcut. Stătea frumos în țipla lui, deci nicio substanță nu intra în contact cu pielea.
Asta e un fel de definiție pentru placebo”, scrie Dr. Vasi Rădulescu pe o rețea de socializare.
Deși efectul placebo poate aduce beneficii miraculoase organismului, acesta funcționează și în cazul reacțiilor adverse.
Astfel, o persoană care ia un anumit medicament, căruia îi cunoaște reacțiile adverse, ar putea manifesta simptomele negative asociate administrării.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…