Ministerul Sănătăţii lansează, începând de miercuri, prin direcţiile de sănătate publică, o campanie care are ca obiective informarea profesioniştilor din sănătate asupra importanţei îngrijirilor medicale în condiţii de siguranţă.
Conştientizarea medicilor asupra necesităţii utilizării corecte a tehnologiilor şi instrumentelor pentru realizarea unui act medical mai sigur, cu efecte secundare reduse, dar şi informarea pacienţilor şi aparţinătorilor acestora asupra importanţei implicării eficiente în îngrijirea lor în cursul terapiei.
Conform unui comunicat de presă transmis cu ocazia Zilei Mondiale pentru Siguranţa Pacientului, campania cuprinde recomandări pentru pacienţi în vederea administrării unui tratament corect al pacientului, precum şi informaţii esenţiale pentru profesionişti în vederea prescrierii unui tratament corect şi pentru comunicarea cu aceştia.
În acest context, ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a afirmat că în ultimii doi ani au fost făcuţi paşi importanţi pentru creşterea siguranţei pacientului în unităţile sanitare, precum protocoale şi ghiduri, printre cele mai importante fiind ghidul de gestionare a sângelui pacientului în perioada pre-operatorie şi cel referitor la siguranţa pacientului în specialitatea anestezie – terapie intensivă.
„În ultimii 2 ani am făcut paşi importanţi pentru creşterea siguranţei pacientului în unităţile sanitare. Împreună cu profesionişti recunoscuţi din domeniu am elaborat ghiduri şi protocoale medicale care reprezintă baza practică şi suportul pentru aplicarea medicinii bazate pe dovezi şi îmbunătăţirea sistematică a prognosticului pacienţilor trataţi în sistem. Printre cele mai importante se numără ghidul de gestionare a sângelui pacientului în perioada pre-operatorie şi ghidul privind siguranţa pacientului în specialitatea anestezie – terapie intensivă (ATI). De asemenea, acreditarea periodică a unităţilor sanitare implică elaborarea şi revizuirea procedurilor şi protocoalelor medicale operaţionale, astfel încât, la nivel local, standardizarea parcursului pacientului în spital să ducă la reducerea erorilor, creşterea calităţii serviciilor medicale şi, implicit, la creşterea siguranţei pacientului”, a declarat Sorina Pintea, citată în comunicat.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a declarat 17 septembrie ca fiind Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, cu scopul de a fi dezvoltate politici şi practici privind siguranţa pacienţilor în toate statele membre ale OMS şi pentru a acţiona ca o forţă majoră pentru îmbunătăţirea siguranţei pacienţilor în lume.
Utilizarea eronată a medicaţiei afectează milioane de pacienţi în întreaga lume, iar costurile financiare şi economice cauzate de neglijarea siguranţei pacientului reprezintă o povară financiară pentru toate sistemele de sănătate. Implicarea crescută a pacienţilor pe parcursul tratamentului este esenţială în serviciile de asistenţă primară şi ambulatorie, se precizează în comunicat.
Beneficiile postului. Postul, o practică veche și profund spirituală, a fost redescoperit recent de știință…
Menținerea sănătății prin screening-uri medicale regulate este esențială pentru prevenirea și depistarea timpurie a bolilor.…
Există numeroase remedii eficiente pentru a ameliora simptomele răcelii și gripei. Aceste remedii pot ajuta…
Horoscop 22 noiembrie. Zi tensionată pentru Scorpioni și extrem de agitată pentru Berbeci. E momentul…
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…