Din cuprinsul articolului
Ce este guta și cum se manifestă. Guta este un termen general pentru o varietate de afecțiuni cauzate de acumularea de acid uric. Această acumulare afectează, de obicei, articulațiile picioarelor.
Dacă aveți gută, veți obseva umflarea și apariția durererii în articulațiile piciorului, în special, la nivelul degetului mare. Durerea este bruscă și intensă.
Unele persoane, cu toate că au prea mult acid uric în sânge, nu exprimentează niciun simptom. Aceasta se numește gută asimptomatică.
Ce este guta și cum se manifestă
Simptomele gutei acute apar rapid de la acumularea de cristale de acid uric în articulații și durează 3 – 10 zile. Vei avea dureri intense și umflături, iar articulația se poate simți caldă. Între atacurile de gută nu veți avea niciun simptom.
Dacă nu tratați guta, aceasta poate deveni cronică. Depozitele de acid uric se pot acumula în articulații și în țesutul moale din jurul acestora distrugând definitiv articulațiile.
Tratamentul rapid este important pentru a preveni cronicizarea gutei. Așa că, odată ce observați simptomele, e important să mergeți cât mai rapid la medic pentru tratament.
Diagnosticul de gută
Pentru a diagnostica guta, medicul se va baza atât pe istoricul medical al pacientului, pe factorii de risc ai acestuia și pe evaluarea simptomelor luând în calcul:
- durerea articulară descrisă de pacient,
- cât de des a suferit de dureri intense la nivelul articulației,
- cât de roșie sau umflată este zona.
- De asemenea, medicul poate recomanda o analiză medicală pentru a verifica dacă există acumulare de acid uric în articulații. O mostră de lichid va fi preluată din articulația dureroasă pentru a vedea dacă conține acid uric. Este posibil ca medicul să recomande și o radiografie a articulației.
Dacă aveți simptome de gută, puteți începe cu o vizită la medicul de familie. Dacă guta este severă, este posibil să fie nevoie să vă adresați unui specialist în boli reumatice.
Tratamentul poate presupune schimbarea dietei, administrarea unor medicamente care reduc durerea și previn atacurile și chiar intervenție chirurgicală pentru îndepărarea nodulilor.