Sari la conținut

Ce efect uimitor are consumul moderat de peşte asupra inimii

Consumul de peşte aduce nenumărate beneficii printre care scăderea colesterolului, întărirea imunităţii, reducerea, tensiunii arteriale, etc, specialiştii atrag însă atenţia că nu ar trebui consumat în exces.

Potrivit unui studiu prezentat la conferinţa European Heart Rhythm Association (EHRA), persoanele care mănâncă peşte de două ori pe săptămână îşi scad cu 13% riscul dezvoltării fibrilaţiei atriale (o aritmie frecventă ce apare în special la persoane în vârstă).

În mod normal bătăile inimii sunt ritmice. În fibrilaţia atrială semnalele electrice anormale determină camerele superioare ale inimii, numite atrii, să tremure sau să fibrileze. O inimă aflată în fibrilaţie nu poate pompa tot atât de mult sânge ca una normală.

Fibrilaţia atrială creşte riscul accidentului vascular cerebral (AVC). Inima in fibrilaţie face ca sângele să se acumuleze la nivelul atriilor. Această acumulare poate duce frecvent la formarea de cheaguri în atrii. Dacă inima pompează cheagul în circulaţie, acesta poate ajunge la nivelul creierului unde poate provoca unu accident vascular cerebral.

Protecţia împotriva fibrilaţiei atriale se datorează uleiului de peşte care se găseşte în somon, ton, păstrăv, macrou şi sardine.

În cadrul studiului, oamenii de ştiinţă au urmărit timp de 14 ani 57.000 de persoane cu vârste cuprinse între 50 şi 64 de ani.

Surprinzător, rezultatele au scos la iveală că peştele are acest efect asupra inimii doar dacă este consumat în cantităţi moderate. În schimb, în cazul persoanelor care mâncau mai puţin de două porţii pe săptămână sau mai mult nu s-a constatat niciun beneficiu important.

Cercetările anterioare au mai demonstrat că persoanele care includ peştele în dietă îşi scad riscul de a dezvolta sindrom coronar acut, o afecţiune gravă care poate cauza un tac de cord.

Un studiu publicat la începutul lunii mai în Jurnalul Britanic de Nutriție merge chiar mai departe afirmând că uleiul de pește reprezintă antidotul împotriva efectelor nocive ale mâncării procesate.

Ipoteza cercetătorilor britanici este susținută și de nutriționistul Lygia Alexandrescu. „Creierul, un organ vital al organismului uman, are nevoie pentru funcționare de acizi grași esențiali. În plus, s-a demonstrat că grasimile din pește protejează sistemul nervos, reducând riscul de Alzheimer”, arată specialistul.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel