O jumătate de oră de exerciții fizice pe zi, intense sau moderate, ar fi la fel de benefică pentru septuagenari, în termeni de longevitate, ca și renunțarea la fumat, susține un studiu publicat vineri în revista British Journal of Sports Medicine și preluat de AFP.
‘Activitatea fizică, intensă sau moderată, practicată ca mod de petrecere a timpului liber, se asociază în mod semnificativ cu scăderea mortalității din indiferent ce cauză’, afirmă cei doi cercetători norvegieni care au semnat studiul bazat pe analizarea stării de sănătate a 16.000 de bărbați născuți între 1923 și 1932. Aceștia au fost solicitați să răspundă unor întrebări în 1972 și 1973 și apoi, 6.000 dintre ei, încă o dată, nou în anul 2000. Bărbații au fost ținuți sub observație medicală până în 2011.
A fost luat în considerare nivelul de activitate fizică al participanților la studiu, atât din punct de vedere al duratei săptămânale (nicio activitate, sub o oră, de la una la două ore și peste trei ore pe săptămână), cât și legat de intensitatea cu care a fost practicat sportul (ușoară, medie sau ridicată).
Cercetătorii au ajuns la concluzia că 30 de minute de exerciții fizice — de intensitate ușoară medie sau ridicată — practicate șase zile pe săptămână se asociază cu ‘reducerea riscului de mortalitate’ în medie cu circa 40% în cazul septuagenarilor. Practicarea a cel puțin trei ore de sport pe săptămână duce la o prelungire a ‘speranței de viață cu cinci ani’ față de septuagenarii sedentari, potrivit studiului apărut vineri.
‘O activitate fizică susținută este la fel de benefică în acest caz ca și renunțarea la fumat pentru scăderea mortalității din indiferent ce cauză’, subliniază cei doi autori, Ingar Holme și Sigmund Alfred Anderssen, specialiști în medicină sportivă la Școala norvegiană de Științe ale Sportului don Oslo.
Ei adaugă că mai puțin de o oră de exerciții fizice pe săptămână ‘nu este suficient’ pentru a se traduce într-o scădere a riscului de deces prematur. În schimb, practicarea îndelungată și regulată a sportului (peste trei ore pe săptămână) este ‘extrem’ de benefică în ceea ce privește durata vieții, indiferent de intensitatea exercițiilor, încheie cercetătorii.
Nu este primul studiu care subliniază legăturile dintre activitatea fizică și longevitate. Potrivit unei vaste cercetări întreprinse în Australia și publicate în luna aprilie în revista americană JAMA Internal medicine, persoanele de peste 45 de ani care practică o activitate fizică susținută și regulată riscă în medie cu 13% mai puțin să moară prematur, încheie AFP.
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…