Cercetătorii de la University College London au descoperit că fumătorii care consumă alcool în mod excesiv au un declin cognitiv cu 36% mai rapid decât nefumătorii care consumă cu moderație băuturile alcoolice.
Oamenii de ştiinţă au examinat 6.473 de adulți (4.635 de bărbați și 1.838 de femei), cu vârsta între 45 și 69 de ani, în decursul unei perioade de 10 ani. Toți participanții au fost întrebați de consumul lor de țigări și de alcool, iar funcțiile lor cognitive (incluzând raționamentul verbal și matematic, memoria verbală de scurtă durată și fluența verbală) au fost analizate de trei ori în decursul celor 10 ani.
„Cercetarea noastră arată că declinul cognitiv a fost cu 36% mai rapid în cazul persoanelor care au raportat fumatul și consumul de alcool peste limitele recomandate (14 unități pe săptămână pentru femei, 21 de unități pe săptămână pentru bărbați). Atunci când am analizat persoanele care erau fumătoare și consumau mult alcool, am descoperit că pentru fiecare 10 ani, ei își îmbătrâneau creierul cu echivalentul a 12 ani”, a spuns dr. Gareth Hagger-Johnson, cercetător coordonator.
„Din punctul de vedere al sănătății publice, povara tot mai mare asociată îmbătrânirii cognitive ar putea fi redusă prin modificarea stilului de viață. Fumătorii ar trebui să se oprească sau să reducă numărul de țigări consumate, iar oamenii ar trebui să evite consumul excesiv de alcool. Comportamentele sănătoase din această perioadă ar putea preveni declinul cognitiv de la bătrânețe”, a mai adăugat cercetătorul.