Sari la conținut

Ce efect au berea şi vinul asupra creierului

Consumul regulat a trei halbe de bere sau a trei pahare de vin pe săptămână ne poate afecta permanent creierul, susţin specialiştii.

Mai exact, oamenii de ştiinţă au descoperit că pentru a realiza sarcini obişnuite indivizii care obişnuiesc să consume alcool sunt nevoiţi să îţi folosească cu aproximativ 20% mai mult din creier, decât restul oamenilor. De asemenea, se pare că odată cu trecerea timpului, aceste persoane constată că le este din ce în ce mai greu să se concentreze.

Studiul oamenilor de ştiinţă de la Universitatea din Santiago de Compostela s-a întins pe o durată de trei ani. La el au luat parte 26 de studenţi care consumau în mod regulat aproximativ 3 halbe de bere cel puţin odată pe săptămână şi alţi 31 de indivizi care nu consumau alcool în mod obişnuit.

Ulterior, toţi subiecţii au fost rugaţi să reacţioneze la diferite simboluri care apăreau pentru o scurtă durată pe un ecran. Deşi nu s-au constatat diferenţe măsurabile între cele două grupuri în ceea ce priveşte acurateţea şi viteza de răspuns, s-a observat că în cazul indivizilor care nu consumau alcool, activitatea cerebrală ajungea la 18 microvolţi, pe când cea a consumatorilor de alcool era de 20 de microvolţi în primul an, pentru ca în anul trei să ajungă la 22 de microvolţi.

Rezultatele sugerează că tinerii consumatori de alcool experimentează anomalii la nivelul activităţii neuronale implicate în atenţie şi memoria de lucru.

„Cercetarea indică motivul pentru care aven nevoie de o serie de schimbări ale culturii care vede consumul excesiv de alcool ca pe o normă, mai ales în timpul studenţiei. Consumul ridicat de alcool impune multe riscuri atât în ceea ce priveşte siguranţa imediată a studenţilor, cât şi starea lor de sănătate în viitor”, a declarat Emily Robinson, director al grupului Alcohol Concern.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel