Din cuprinsul articolului
Ce dorește președinta Colegiului Medicilor în urma anchetei de la Spitalul Clinic de Urgență Sfântul Pantelimon din Capitală, Cătălina Poiană. Aceasta a transmis sâmbătă că își dorește ca verificări să se încheie cât mai repede și că opinia publică și familiile pacienților trebuie să cunoască tot adevărul.
Ministrul Alexandru Rafila a precizat că deodată nu sunt indicii privind o eroare în administrarea tratamentelor.
Ministrul Alexandru Rafila a anunțat că, pe lângă verificări, se fac analize comparative ale ratelor de deces și a precizat, la Prima TV, că deocamdată nu sunt indicii privind o eroare în administrarea tratamentelor.
Alexandru Rafila: Până în momentul în care eu am părăsit spitalul, nu am avut elemente; nu spun că nu există, dar noi, cel puțin, nu am avut elemente care să fundamenteze o astfel de culpă medicală, care să ducă la această concluzie. Reclamația inițială, făcută de o persoană pe care nu am reușit să o cunoaștem; dacă există fapta, bine că făcut-o, dacă nu există, atunci sigur că trebuie să reacționăm în consecință și să spunem că a fost vorba de o dezinformare.
Anchetă a Colegiului Medicilor și a Corpului de Control al Ministerului Sănătății
În paralel, continuă ancheta internă și verificările făcute atât de Colegiul Medicilor, cât și de Corpul de Control al Ministerului Sănătății.
Între timp, președinta Colegiului Medicilor București, Cătălina Poiană, face un apel la pacienți să creadă în continuare în medicii care își respectă titulatura de medic, pentru că, în marea lor majoritate, medicii își exercită profesia corect și profesionist.
Ea mai militează pentru transparență totală în orice situație, precum și pentru comunicarea rapidă a rezultatelor acest caz.
Ancheta penală începută în urma deceselor de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București este în desfășurare
Ancheta penală începută în urma deceselor de la Spitalul Sfântul Pantelimon din București este în desfășurare, iar angajați ai unității sanitare au fost audiați în dosarul care vizează moartea a 17 pacienți, în decurs de patru zile, la secția de terapie intensivă a spitalului.
Procurorii fac cercetări cu privire la o potențială infracțiune de omor, iar luni vor relua audierile personalului de unitatea sanitară, după ce zilele trecute au apărut informații despre mai multe decese suspecte, puse pe seama unei greșeli în tratamentul unor pacienți de la ATI.
Șefa secției, Florina Pompilian, a scris pe Facebook că actuala situație este generată de furia unei singure persoane, care nu a făcut decât să blameze, să denatureze adevărul.