Ce conțin brânzeturile românești: antibiotice, amidon și substanțe cancerigene

Studiul privind calitatea brânzeturilor face parte din Campania Națională de Informare și Educare: ”Să învățăm să înțelegem eticheta!”. Prin această campanie, experții Asociației Pro Consumatori (APC) își propun să-i învețe pe consumatori să înțeleagă eticheta produselor alimentare astfel încât aceștia să facă achiziții în cunoștință de cauză.

Analizele realizate de experții APC au condus la descoperirea următoarelor substanțe în unele sortimente de brânzeturi:

-Folosirea amidonului în rețeta unor sortimente de brânză mozzarella de către unii producători induce în eroare consumatorul deoarece Mozzarella se obține numai din lapte, fără adaosuri de altă natură;

-Folosirea natamicinei (E 235) în unele sortimente de brânză maturată cu pastă sem-itare, acest aditiv alimentar este folosit ca și conservant artificial cu acțiune antibiotică, antifungică, fiind suspect de favorizarea dezvoltării unor agenți microbieni patogeni. Totodată, poate provoca greață, vomă, anorexie, diaree și iritarea pielii;

-Folosirea în unele sortimente de brânză maturată cu pastă semi-tare a unui aditiv (E 1105) realizat din proteine extrase din ouă, cunoscut sub denumirea de lysozyme și care poate provoca reacții alergice;

-Folosirea clorurii de calciu (E509) în unele sortimente de cașcaval, ca potențiator de arome, agent de întărire și acidifiant.

-Folosirea nitratului de sodiu în unele sortimente de brânzeturi semi-tari. Unele studii au arătat că există riscuri cancerigene asociate cu acest aditiv alimentar.

Ultimele două decenii în care societatea românească a fost împinsă spre un model de viață de tip capitalist, în care democrația a fost înțeleasă și aplicată în formule originale, a dat posibilitate experimentelor de tot felul. Indivizi fără scrupule au dat frâu liber oricăror porniri dacă astfel au obținut bani, mulți bani. Nici producția de lapte și de produse lactate nu a rămas în afara acestui cerc de manifestări. Principiul cantității a trecut în fața oricăror considerente. Pentru lapte mai mult s-au creat rase ultra productive, adevărate mașini de produs lapte: rareori se mișcă din spațiul lor, sunt supraalimentate (în furajele acestor animale se găsesc, pe lângă nutrienți, numeroase alte ingrediente – hormoni, antibiotice, agenți potențatori etc.) și mulse de trei ori pe zi. Când cunoști detalii despre aceste practici ești îndreptățit să te întrebi dacă în aparatele de muls se scurge lapte, sau un lichid nutritiv care conține și cantități însemnate din ingredientele dietei animalului, care ne disturbă organismul. Pentru precipitatele  din lapte – toată clasa de brânzeturi –  s-au creat tot felul de coagulanți chimici (unii au fost menționați mai sus) care asigură randamente superioare coagulării cu cheag de animal (care a devenit extrem de scump).

„Cheagul chimic este mai ieftin, iar tentația înlocuirii cheagului este iminentă. Unul dintre cele mai folosite cheaguri chimice (mai exact substanță de coagulare, înlocuitor de cheag) este clorura de calciu, cu formula chimică CaCl₂, (mai exact CaCl₂(H₂O)_x, unde x = 0, 1, 2, 4, și  6), o sare a calciului cu acidul clorhidric. În toate variantele, clorura de calciu se dizolvă foarte bine în apă. În principiu, sarea respectivă este higroscopică (avidă de apă), deci se folosește foarte mult ca desicant (absorbant al umezelii). Clorura de calciu se obține din calcar, prin reacție cu acidul clorhidric, sau ca produs secundar la obținerea sodei. Cea mai largă utilizare, în ultimii și viitorii ani, a clorurii de calciu  vizează prevenirea formării gheții și îndepărtarea acesteia de pe șosele; față de sarea obișnuită (clorura de sodiu – NaCl), proprietățile clorurii de calciu o fac mult mai eficientă în lupta cu adversitățile iernii pe șosele (este eficientă până la temperaturi de minus 52 grade Celsius), astfel că peste jumătate din producția mondială de clorură de calciu se folosește în acest scop. Pentru variatele sale proprietăți se mai folosește: la dedurizarea apei din bazine de înot sau din bazine cu faună marină, în industria chimică la producerea altor substanțe chimice, în construcții, industria de foraj și metalurgie, în medicină la tratarea intoxicației cu magneziu și foarte multe utilizări are în industria alimentară, unde are codul european E509 ca aditiv (agent de întărire, de sporire a fermității țesuturilor – pulpele fructelor din conservele de legume, pasta de brânză tofu, dar și pentru producerea unui înlocuitor de caviar din sucuri de legume și fructe, ingredient în băuturile sportivilor etc. O utilizare specială vizează sterilizarea masculilor de la speciile animale, prin injectarea unei soluții de clorură de calciu.” Prof. Univ. Dr. Ion Schileru – Departamentul de Business, Științele Consumatorului și Managementul Calității, ASE București.

Sursa: apc-romania.ro.