Categories: Stil de viaţă

În ce constă și cât costă procedura prin care bărbații își pot micșora sânii

De-a lungul timpului, s-a creat falsa impresie că acest domeniu, al chirurgiei estetice, este destinat femeilor. Și bărbații, însă, sunt deranjați de anumite imperfecțiuni și ajung să apeleze la medicii esteticieni. Una dintre cele mai comune proceduri care-i vizează este ginecomastia. Ea reprezintă o afecțiune la nivelul unuia sau a ambilor sâni, traducându-se din limba greacă în “sâni ca de femeie.”

„Mărirea ori dezvoltarea în exces a sânilor este o afecțiune care poate viza bărbații de orice vârstă, în urma utilizării unor medicamente, precum steroizi anabolizanți sau care conțin estrogeni, din cauza unor afecțiuni medicale sau chiar datorită kilogramelor în exces. Afecțiunea creează disconfort, afectând persoanele în cauză atât fizic cât și psihic, majoritatea considerând-o o problemă foarte deranjantă, ajunsă chiar la stadiul de complex. În astfel de cazuri, de obicei se evită activitățile fizice ori expunerea în public, pentru a se ascunde acest inconvenient, afirmă Dr. Ion Zegrea, medic primar chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă.

Un factor decisiv în ceea ce privește această procedură o reprezintă starea de sănătate a pacientului. În primul rând, trebuie să fie stabil emoțional și să aibă o greutate optimă. Nu este recomandată ginecomastia în cazul pacienților cu probleme mari de greutate, fără a se încerca mai întâi eliminarea excesului de grăsime prin sport și dietă. Candidați foarte buni sunt cei cu pielea fermă și elastică în zona pieptului.

Istoricul medical este, prin urmare, deosebit de important. Dacă această afecțiune este cauza unei probleme de sănătate, intervine un medic specialist. Poate fi recomandată, în situații extreme, o mamografie sau RM (rezonanță magnetică), pentru a elimina suspiciunea cancerului la sân și pentru ca medicul estetician să se asigure că procedura se poate desfășura în condiții optime.

Cum se desfășoară operația de ginecomastie?

Dacă ţesutul glandular în exces este cauza principală a măririi sânilor, atunci va fi excizat (tăiat) cu electrocauterul. Excizia poate fi efectuată singură sau, de obicei, în combinaţie cu lipoaspiraţia.

În cazul unei proceduri tipice, se face o incizie localizată într-o poziție camuflată – fie la marginea areolei, pielea întunecată ce înconjoară mamelonul, fie în zona de sub braț.

“Prin incizia respectivă se îndepărtează excesul de ţesut glandular, grăsime şi piele din jurul areolei, din părţile laterale şi din partea de jos a sânului. Reducerile majore care implică îndepărtarea unei cantităţi semnificative de ţesut şi piele pot necesita incizii mai mari, care duc la cicatrici mai vizibile. Dacă se realizează lipoaspiraţia pentru a elimina excesul de grăsime, canula este de obicei introdusă prin inciziile existente”, adaugă Dr. Ion Zegrea.

În primele 4 săptămâni de la intervenție este necesară purtarea permanentă a unui corset elastic. Aspectul îmbunătățit este vizibil imediat, însă rezultatul final se poate vedea după primele 3 luni. Atât în timpul perioadei de recuperare, cât și după, relația medic – pacient este foarte importantă și necesară pentru confortul fizic și psihic al celui care a fost suspus intervenției de ginecomastie.

Costul acestei proceduri este în jur de 2.000 EURO, în funcție de gravitatea cazului.

Recent Posts

Acest mineral trebuie consumat pentru combaterea demenței. Nu trebuie să lipsească din aportul zilnic!

În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…

24 de minute ago

Capital Top 100 Performeri din Sănătate. Companiile și oamenii valoroși din sistemul sanitar din România

Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…

34 de minute ago

Cum să îți dai seama dacă ți s-au făcut vrăji: 3 semne de avertizare

Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…

54 de minute ago

Vine URGIA în România. Vremea o ia razna în zilele următoare! Prognoza ANM modificată

De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…

o oră ago

E dezastru pentru ele! 3 zodii vor face o greșeală teribilă până la sfârșitul lunii noiembrie 2024

Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…

2 ore ago

Cele mai bune remedii naturale pentru a scăpa de mirosul vaginal neplăcut

Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…

2 ore ago

Citeste si: