Sari la conținut

Ce condiții trebuie să îndeplinească pacientele care au suferit mastectomii cauzate de cancer pentru a beneficia gratuit de reconstrucție de sân

cancer de san
cancer de san
cancer de san

Femeile care au suferit mastectomii cauzate de cancer pot beneficia gratuit de reconstrucție de sân cu implant prin intermediul Programului național de protezare de sân, unul dintre centrele în care se fac aceste intervenții fiind Spitalul „Sfântul Ioan”.

Directorul medical al Spitalului „Sf. Ioan”, Niculae Iordache, chirurg generalist, a declarat miercuri într-o conferință de presă că unitatea medicală vrea să devină un centru de referință în chirurgia sânului oncologic, având în vedere că are toate specialitățile necesare unui act medical și chirurgical de calitate pentru această patologie.

Carmen Giuglea, șeful Secție de chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă a Spitalului „Sf. Ioan”, a afirmat că există fonduri pentru intervenția în cazul a 800 de femei, însă a precizat că multe dintre cele care au suferit operații de mastectomie refuză să recurgă la această procedură, întrucât le este teamă de o nouă intervenție.

„Până anul acesta, CNAS nu deconta implanturi. Din vara aceasta a debutat Programul național de protezare de sân după mastectomii, din care 434.000 de lei au fost alocați spitalelor bucureștene pentru decontarea dispozitivelor necesare reconstrucției mamare cu implant siliconic — expanderul premergător implantului și implantul. Noutatea este că, pentru o pacientă mastectomizată la care se poate face reconstrucție cu implant, CNAS alocă în medie 3.200 de lei pentru achiziționarea dispozitivelor necesare, intervenția chirurgicală reconstructivă și spitalizarea fiind oricum decontate și până în prezent. Fondurile au fost direcționate către spitalele care au în componență clinici/secții de chirurgie reconstructivă. Pentru început, Spitalul Sf. Ioan are alocate fonduri pentru 20 de dispozitive, dar, în funcție de lungimea listei de așteptare, aceste fonduri pot fi suplimentate. Cinci operații au fost deja efectuate”, a spus dr. Carmen Giuglea.

Ea a precizat că pentru reconstrucție este nevoie de mai multe intervenții și chirurgul plastician stabilește împreună cu pacienta ce metoda de reconstrucție aplică, alegând-o pe cea mai adecvată.

În cazul alegerii metodei reconstructive cu implant, este necesar ca de la terminarea tratamentului oncologic (chimioterapic și radioterapic) să fi trecut suficient timp astfel încât țesuturile locale să aibă o calitate care să permită operația de reconstrucție.

„Este bine de știut că reconstrucția se poate începe în același timp cu rezecția oncologică, pentru că expanderul/implantul nu impietează tratamentul ulterior citostatic sau radioterapia”, a mai spus dr. Giuglea.

Medic primar oncolog Maria Chiș a subliniat că este absolut necesar ca medicii oncologi să informeze pacientele că reconstrucția de sân face parte din procesul de vindecare fizică și psihică după mastectomiile cauzate de cancerul de sân.

Prof. dr. Christian Chiricuță, specialist radioterapie, a subliniat că operația de reconstrucție cu implant nu se poate face în cazul în care tumora nu a fost bine extirpată.

Potrivit specialiștilor, operația pentru implantarea expanderului este puțin invazivă, durează aproximativ 45 de minute, iar recuperarea totală se face cam după o săptămână, din care primele 2-3 zile sunt petrecute în spital.

După aproximativ două săptămâni începe procesul de umflare a expanderului, care presupune 5-8 vizite la spital. Și acest proces este neinvaziv, se face prin folosirea unei seringi, cu care se introduce ser în balonul expander. Această procedură durează aproximativ două luni.

În funcție de caz, opțional, se mai poate aștepta o perioadă pentru definitivarea procesului de expandare, apoi urmează scoaterea expanderului și montarea implantului, care se fac într-o singură intervenție de o oră.

„Reconstrucția de sân, expanderul sau implantul nu cauzează sub nicio formă recidiva cancerului”, a spus Maria Chiș.

Potrivit statisticilor, în fiecare an, în România există 8.000 de femei care suferă mastectomii parțiale sau totale.

Pentru a beneficia de o operație de reconstrucție cu implant, o pacientă trebuie să fie asigurată la CNAS, să se prezinte la spital cu o trimitere de la medicul de familie, plus recomandare de la oncolog cum că este aptă pentru reconstrucție.

Spitalul „Sf. Ioan” are serviciu de ambulatoriu gratuit, unde femeile se pot prezenta oricând pentru consultare și informare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel