Un studiu recent realizat de cercetătorii danezi arată că persoanele care prezintă semne vizibile de îmbătrânire, precum pierderea părului, apariţia ridurilor şi a pungilor cu grăsime pe pleoape, prezintă un risc mai mare de anumite maladii faţă de persoanele de aceeaşi vârstă care par mai tinere.
Riscul la care sunt expuşi oamenii cu semne vizibile de îmbătrânire este cel al bolilor cardiace.
„Semnele vizibile de îmbătrânire reflectă vârsta biologică, nu pe cea cronologică”, a explicat într-un comunicat medicul Anne Tybjaerg-Hansen, profesor de biochimie clinică la Universitatea Copenhaga din Danemarca, principalul autor al acestui studiu.
Publicat marţi, studiul a fost prezentat la conferinţa anuală organizată de American Heart Association la Los Angeles.
Potrivit acestui studiu realizat pe aproape 11.000 de participanţi de peste 40 de ani, dintre care 45% femei, persoanele care prezentau trei semne de îmbătrânire din patru (calviţie, recul al liniei părului de la nivelul tâmplelor, pungi de colesterol pe pleoape şi riduri în apropiere de lobul urechii) prezintă o creştere de 57% a riscului de criză cardiacă şi de 39% a riscului de a dezvolta o maladie cardiacă.
Pe parcursul perioadei de monitorizare, de 35 de ani, 3.401 de participanţi au dezvoltat o boală a inimii şi 1.708 au avut o criză cardiacă.
Analizate individual sau combinate, aceste semne fizice ale vârstei prezic riscul de criză cardiacă şi bolile cardiovasculare independent de factorii de risc tradiţionali, precum concentraţia mare de colesterol rău şi hipertensiunea, a subliniat cercetătoarea daneză.
Depozitele de grăsime din jurul ochilor reprezintă un semn de îmbătrânire care prezice de unul singur atât riscul de infarct, cât şi riscul de dezvoltare a unei maladii cardiace.
Riscul de criză cardiacă şi de boli cardiovasculare a crescut cu fiecare semn suplimentar de îmbătrânire în toate grupele de vârstă, atât la bărbaţi, cât şi la femei.
Cel mai mare risc a fost observat la septuagenarii din grupul care prezenta cele mai multe semne de îmbătrânire.
Pluto a intrat în Capricorn pe 1 septembrie și va rămâne acolo până pe 19…
Cancerele denumite în mod colectiv cancere ale capului și gâtului se dezvoltă de regulă în…
În conformitate cu US National Library of Medicine, Medline Plus, demența este o afecțiune care…
Gala Performerilor în Sănătate este unul dintre evenimentele de amploare pe care revista Capital le…
Înconjurată de mister și teamă, vrăjitoria sau magia neagră a fascinat și a îngrozit culturi…
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…