Sari la conținut

Ce boli poți să faci dacă dormi prea mult?

Deşi este greu de precizat care este durata optimă a somnului pentru fiecare individ în parte, cei mai mulţi adulţi au nevoie între şapte şi nouă ore de somn pe noapte, însă o perioadă mai mare poate indica probleme de ordin medical sau poate chiar provoca probleme de sănătate.

Potrivit huffingtonpost.com, prea mult somn poate creşte riscul de depresie. Printr-un studiu din 2014 realizat pe gemeni adulţi, cercetătorii au descoperit că durata lungă a somnului poate creşte riscul de depresie. Voluntarii care dormeau între 7 şi 9 ore pe noapte au prezentat circa 29% dintre simptomele de depresie, în timp ce aceia care dormeau mai mult de nouă ore au prezentat 49% dintre aceste simptome.

Durata prea lungă sau prea scurtă a somnului ar putea afecta funcţionarea creierului. Un studiu din 2012, efectuat în rândul femeilor în vârstă, a arătat că femeile care dormeau mai mult de nouă ore pe noapte sau mai puţin de cinci ore au prezentat modificări ale creierului comparabile cu îmbătrânirea cu doi ani, faţă de vârsta lor reală.

Durata somnului ar putea afecta capacitatea unei femei de a rămâne însărcinată. În 2013, în Coreea de Sud, o echipă de cercetare a analizat obiceiurile legate de somn ale unui număr de peste 650 de femei care urmau a fi supuse unei proceduri de fertilizare in vitro. Experţii au descoperit că rata gravidităţii era mai mare în rândul femeilor care dormeau 7-8 ore pe noapte şi mai mică în cazul femeilor care dormeau peste nouă ore pe noapte.

Totuşi, studiul nu a stabilit o legătură cauzală clară. „Ştim că obiceiurile legate de somn pot afecta ritmul circadian, secreţiile hormonale şi ciclul menstrual”, a declarat doctorul Evan Rosenbluth, medic endocrinolog. „Efectul asupra infertilităţii este mai greu de dedus, pentru că sunt foarte mulţi factori care trebuie controlaţi şi luaţi în calcul”, a mai spus Rosenbluth.

Prea mult somn creşte riscul de diabet. Într-un mic studiu realizat în Quebec, Canada, cercetătorii au descoperit că oamenii care dorm mai mult de opt ore pe noapte au un risc de două ori mai mare de a dezvolta diabet de tip II într-o perioadă de şase ani comparativ cu persoanele care dormeau între şapte şi opt ore pe noapte, chiar şi după ce au fost luate în calcul diferenţele de greutate.

Somnul îndelungat poate afecta inima. Un studiu prezentat în 2012 la o întâlnire a American College of Cardiology (Colegiul American de Cardiologie, n.r.), a descoperit că opt sau mai multe ore de somn pe noapte sunt legate de o creştere a riscului de probleme cardiace. Studiul a analizat datele a peste 3.000 de persoane şi a ajuns la concluzia că oamenii care dorm mai mult au un risc de două ori mai mare de a suferi de angină şi de 1,1 ori mai mare de a suferi de boli are arterelor coronare.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel