Sari la conținut

Ce boli pot ascunde durerile de burtă. Una din ele poate duce la cancer dacă nu e tratată

Cel mai des, durerea de burtă trădează o esofagită, gastrită, ulcer gastric sau duodenal. În acest caz, ea e declanşată de condimente, de stres, dar şi de crudităţi, de alcool, dulciuri şi mâncăruri tip fast-food. Până ajungeţi la medic e bine să ştiţi că aceasta e calmată de lapte sau medicamente care scad aciditatea gastrică. Este important să recunoaşteţi primele semne ale bolii şi să mergeţi urgent la medic.

1. Gastrită
Durerea de stomac este uşoară şi apare imediat după masă ori în situaţii stresante. Alte simptome sunt greaţa şi vărsăturile, lipsa poftei de mâncare, indigestiea şi balonarea.

2. Ulcer

Durerea de stomac este intensă, de obicei ca o arsură. În ulcerul duodenal, apare la 1-3 ore după masă, iar în cel gastric este mai uşoară. „O agravare a unei gastrite netratate, ulcerul gastric are potenţial de cancerizare”, avertizează Cristian Doru Gavrilă, medic internist la Policlinica nr.2 din Brăila. Printre simptome se află: vărsături cu sânge, modificarea apetitului alimentar sau scăderea bruscă în greutate. Cele mai frecvente cauze sunt tutunul, alcoolul, stresul şi tratamentul cu analgezice.

3. Calculi biliari
Prezenţa acestora este semnalată prin durere ascuţită care porneşte din capul pieptului şi coboară spre partea dreaptă, sub coaste. Durerea se poate agrava după masă. Aceste formaţiuni apar ca urmare a unei diete bogate în grăsimi sau a disfuncţiei vezicii biliare.

4. Reflux gastroesofagian

În cazul acestei boli, apar dureri sau arsuri sub stern, care se amplifică după masă sau în poziţia culcat. Dacă refluxul apare doar de câteva ori pe an nu se impune tratament, altfel însă e important să fie fie tratat. Netratată, afecţiunea poate duce la o esofagită de reflux. „Acestă agre­siune acidă se traduce prin alterarea epiteliului esofagian, care duce la apariţia de cicatrici care împiedică înaintarea mâcării prin esofag”, explică medicul.

5. Cancer de stomac

Durerea este de severitate variabilă, dar persistentă. Se agravează treptat şi devine chinuitoare, trece doar cu calmante, dar apoi reapare. „E o boală perfidă, care poate fi recunoscută abia în stadii avansate”, avertizează medicul. „Apare de obicei pe fond de gastrită cronică atrofică (n.r. agravare a gastritei netratate) şi în urma consumului de alimente conservate prin sărare, de condimente iuţi sau de afumături”.

6. Semn de hernie
Herniile trebuie trecute şi ele pe listă. Acestea se fac simţite în special imediat după efortul fizic sau la ridicarea de greutăţi, iar uneori durerea poate fi violentă şi însoţită de vărsături, greaţă şi oprirea tranzitului intestinal. În acest caz, un simplu consult medical poate fi suficient pentru a pune diagnosticul corect.

7. În caz de colon iritabil poate fi însoţită de balonare
Durerea hepatică este localizată sub coaste, în partea dreaptă, şi poate fi însoţită de scădere în greutate şi edeme ale membrelor inferioare, iar pentru diagnostic sunt recomandate teste hepatice.
Şi colonul iritabil dă aceleaşi semne, iar disconfortul (care este însoţit de zgomote intestinale, alternanţă diaree – constipaţie, balonare sau flatulenţă) apare în condiţii de stres. Pentru colonul iritabil, cea mai indicată analiză e colonoscopia.

8. Pot fi probleme ginecologice
Şi afecţiunile de cauză ginecologică se pot ascunde în spatele celebrului simptom. De obicei, acestea sunt localizate în partea de jos a abdomenului, fie central, fie lateral, şi sunt însoţite de tulburări ale ciclului menstrual, scurgeri vaginale şi chiar anemie. În acest caz, examenul ginecologic este de neevitat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel