Ce boli pot apărea după ce se instalează menopauza

La menopauză, atunci când estrogenii (hormoni feminini cu rol protector) se diminuează, riscul de apariţie al unor boli crește considerabil. Astfel bolile cardiovasculare, osteoporoza, incontinenţa urinară, obezitatea pot să devină cronice.

1.  Osteoporoza

Scaderea nivelului de estrogen este un factor determinant pentru pierderea mineralelor din oase. Astfel, odată cu instalarea menopauzei, oasele devin mai fragile și se pot fractura mai ușor, în special oasele de la încheietura mâinilor, de la șold și de la nivelul coloanei vertebrale. Osteoporoza se manifestă de multe ori și prin deformarea coloanei și tasarea vertrebelor, determinând aspectul încovoiat.

Boala apare mai fecvent în cazul femeilor foarte slabe, sedentare, care fumează și consumă alcool și care au lipsă de calciu și/sau vitamina D. De aceea, pentru a preveni această afecțiune, se recomandă aportul de vitamine și minerale (calciu si vitamina D, în special), cât și activitățile fizice. O altă soluție poate fi terapia de substituție hormonală: studiile clinice au arătat că estrogenii reduc riscul de fractură osteoporotică la nivelul șoldului cu 40-60%, iar la nivelul coloanei vertebrale cu mai mult de 90%.

 2. Bolile cardiovasculare

Bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces din lume și ocupă unul dintre primele locuri și în cazul femeilor aflate la menopauză. Aceste boli apar ca urmare a creșterii nivelului de colesterol din sânge, care anterior era controlat cu ajutorul estrogenului.

Și în cazul bolilor de inimă, un rol important în prevenirea lor îl ocupă activitățile fizice, alimentația (care trebuie să fie cu conținut scăzut de grăsimi) și renunțarea la fumat. Tratamentul prin substituție hormonală s-a dovedit un factor semnificativ, care reduce riscul unei boli cardiovasculare la jumătate.

La menopauză pot apărea pierderi involuntare de urină

3.  Incontinența urinară

Estrogenul menține sănătatea țesuturilor de la nivelul vaginului și a vezicii urinare. Odată cu apariția menopauzei, aceste țesuturi încep să se subțieze și să se atrofieze, determinând uscăciune vaginală și durere în timpul actului sexual (dispareunie), cât și o sensibilitate mai ridicată a musculaturii pelvine și a vezicii urinare. Toate aceste aspecte contribuie la apariția incontinenței urinare, care se manifestă printr-o hiperactivitate a vezicii urinare și o nevoie frecventă de micțiune.

Modificarea aspectului și consistenței țesuturilor din această zonă favorizează apariția infecțiilor urinare, care pot contribui, la rândul lor, la dezvoltarea incontinenței urinare.

Afecțiunea poate fi prevenită și tratată în primul rând prin selectarea atentă a alimentelor și lichidelor consumate: cafeaua, ceaiul negru, ciocolata, citricele, alcoolul sau mâncarea condimentată ar trebui evitate. Scăderea în greutate poate, de asemenea, ajuta la scăderea frecvenței micțiunilor.

Ca variante complementare de tratament, se recomandă exercitiile Kegel (de consolidare a mușchilor pelvini), fizioterapia și terapia cu estrogen, iar ca ultimă soluție – chirurgia pentru stimularea nervului sacral.

 4. Instabilitatea emoțională

Fluxul redus al hormonilor sexuali în timpul menopauzei influențează starea emoțională a unei femei, care se poate confrunta cu:

  • stări de nervozitate
  • melancolie
  • stări emoționale extreme – agresivitate sau afecțiune ridicată
  • anxietate
  • depresie
  • probleme de memorie și concentrare

5. Obezitatea 

Dupa varsta de 50 de ani, corpul femeilor isi modifica forma, deoarece grasimile incep sa se acumuleze mai degraba la nivelul abdomenului decat pe solduri si coapse. De aceea, femeile aflate la menopauza sunt predispuse la ceea ce medicii numesc obezitate abdominala.

Recent Posts

HOROSCOP 18 noiembrie 2024. Oportunităţi pentru unele zodii!

Horoscopul zilei de luni, 18 noiembrie 2024, aduce schimbări importante pentru cei mai mulți nativi…

3 ore ago

Obiectul pe care NU este bine să-l pui pe noptiera din dormitor. Aduce ghinion şi te poate îmbolnăvi!

Din cauza acestui obiect, multe persoane se aleg cu probleme de sănătate și stări neplăcute,…

4 ore ago

TESTUL rapid care îţi arată dacă ai probleme cardiovasculare

Acest tip de test este utilizat în evaluarea fizică a fluxului sanguin arterial al mâinilor.…

4 ore ago

Alimente și vitamine care pot provoca apariţia pietrelor la rinichi

Pietrele la rinichi, cunoscute si sub denumirile de calculi renali sau litiază renală/urolitiază, sunt mici formaţiuni compuse…

5 ore ago

Scandal după moartea lui Silviu Prigoană. Demers fără precedent făcut de Adriana Bahmuţeanu

După moartea lui Silviu Prigoană, Adriana Bahmuţeanu a cerut emiterea unei ordonanţe preşedinţiale prin care…

5 ore ago

Rafila a găsit explicaţia pentru decesul de la Sp. Târgu Jiu: Lipsă de empatie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, crede că goana după căutarea în cadru legal a situaţiilor care…

6 ore ago

Citeste si: