Categories: Ştiri sănătate

Ce boli periculoase aduc temperaturile crescute

 

Condiţiile de mediu în schimbare au facilitat răspândirea unor bacterii şi unor transmiţători de boli indiferent de frontiere, potrivit unui studiu publicat în revista Science.

În timp ce ţara noastră şi Grecia sunt ameninţate de epidemiile de febră produsă de virusul West Nile, francezii şi croaţii se pot confrunta cu febra Dengue (o infecție cauzată de un virus care este transmis de țânțari. Cunoscută și sub numele de „febra oaselor rupte” deoarece durerile osoase pot fi atât de intense încât creează senzația că oasele se rup)

Virusul West Nile este un virus din familia Flaviviridae, care se găsește atât în regiunile tropicale cât și în cele temperate. Acesta infectează în principal păsările, dar este cunoscut că infectează și oameni, cai, câini, pisici, lilieci, veverițe, sconcși și iepuri domestici. Principala cale de infecție la om este prin mușcătura unui țânțar infectat.

Aproximativ 90% din persoanele infectate cu virusul West Nile nu prezintă niciun simptom. Virusul West Nile are trei efecte diferite asupra oamenilor. Primul este o infecție asimptomatică, al doilea este un sindrom de febră ușoară numit febră West Nile; cel de-al treilea este meningita sau encefalita West Nile.

Numeroşi transmiţători de boli, ca ţânţarii şi căpuşele, sunt sensibile la climat. Temperaturile ridicate şi schimbarea pattern-urilor ploilor pot introduce noi agenţi patogeni în efectivele de animale, pe terenurile agricole, în cursurile de apă şi în oraşe, adaugă cercetarea, care a utilizat date colectate de Centrul European pentru Prevenţia şi Controlul Bolilor (ECDC).

În condiţiile climatice actuale, şapte boli influenţate de climat, inclusiv febra Rift Valley şi encefalita, ar putea reprezenta o ameninţare pentru locuitorii Europei, avertizează cercetarea.

Ameninţarea reprezentată de bolile infecţioase emergente poate creşte, în cazul în care efectele schimbărilor climatice devin mai dramatice.  Scenariile posibile includ o creştere a infecţiilor de natură alimentară, a rezistenţei la medicamente şi a transmiţătorilor de boli, în paralel cu un declin al eficienţei vaccinurilor existente.

Intensificarea comerţului global şi călătoriile pot juca, de asemenea, un rol important în diseminarea bolilor. Totodată, factori sociali ca vârsta, nivelul de securitate economică şi de acces la îngrijiri de sănătate pot determina care segmente ale populaţiei sunt expuse la riscul îmbolnăvirii. ,,Modificările climatice interacţionează cu vulnerabilităţile existente şi le înrăutăţesc”, a declarat doctor Jan Semenza, un epidemiolog din cadrul ECDC şi coordonatorul principal al cercetării.

Un motiv particular de îngrijorare, în opinia lui Semenza, este creşterea numărului bolilor transmise de la animale la oameni. Acestea sunt responsabile de trei sferturi dintre bolile care apar la nivel mondial. În timp ce sistemele europene de supraveghere sunt puternice, monitorizarea diferă mult de la o ţară la alta, nu toate supraveghind sau având capacitatea de a trata asemenea boli noi, subliniază raportul, insistând că numeroase state subestimează nivelul de risc.

 

Recent Posts

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult este indicat să slăbești într-o săptămână

Regula de aur a dietelor de slăbit. Un medic endocrinolog ne spune cât de mult…

5 minute ago

HOROSCOP 5 noiembrie 2024. Momente dificile pentru unele zodii

Horoscopul zilei de marţi, 5 noiembrie 2024, anunţă momente dificile pentru unii nativi ai zodiacului.…

9 ore ago

Senatul a adoptat un proiect de lege privind controlul medicamentelor care conțin substanțe stupefiante și psihotrope

Senatul României a aprobat un proiect de lege inițiat de Guvern care prevede reglementarea unor…

10 ore ago

TOP 5 beneficii pentru sănătate ale ceaiului de cătină

Acest ceai, preparat din fructele bogate în vitamine și minerale ale cătinei, este recomandat în…

10 ore ago

Medicii sunt în alertă: temuta gripă australiană H3N2 a ajuns în Europa! LISTA simptomelor

Autorităţile medicale sunt în alertă, după ce în Italia s-a înregistrat primul caz de gripă…

11 ore ago

Citeste si: