Categories: Stil de viaţă

Ce boli nu te lasă să șofezi. Lista afecțiunilor care vă țin departe de volan

Persoanele care suferă de diabet zaharat și afecțiuni vasculare vor trebui să treacă mai des pe la medic, dacă au permis de conducere. În caz contrar, riscă să nu își mai poată prelungi valabilitatea acestuia.

În Monitorul Oficial nr. 1041 din 29 decembrie 2017 a fost publicat Ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 1.530/2017 pentru modificarea Normelor minime privind aptitudinile fizice şi mentale necesare pentru conducerea unui autovehicul, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.162/2010.

Ordinul prevede modificarea condițiilor de sănătate pe care trebuie să le îndeplinească o persoană pentru a obține dreptul de a conduce un vehicul.

Sunt condiţii noi pentru şoferii cu diabet zaharat şi boli cardiovasculare. De exemplu, şoferului cu diabet zaharat, care urmează tratament medicamentos, i se va înnoi permisul de conducere numai cu avizul medicului diabetolog şi în urma unor controale medicale periodice, făcute la intervale de cel mult cinci ani.

Candidaţilor sau conducătorilor auto care au următoarele afecţiuni cardiovasculare nu li se vor mai elibera sau înnoi permisele de conducere:

  • implantarea unui defibrilator
  • boli vasculare periferice – anevrism aortic toracic și abdominal, atunci când diametrul maxim al aortei este de natură să predispună la un risc semnificativ de ruptură bruscă și, prin urmare, la un risc de apariție a unui eveniment invalidant subit
  • dispozitive de asistență cardiacă
  • sindrom Brugada cu episoade de sincopă sau revenire din moarte cardiacă subită
  • sindrom de QT lung însoțit de sincope, torsada vârfurilor și QTc mai mare de 500 ms

Permisele de conducere pot fi eliberate sau reînnoite în cazuri excepționale, cu condiția ca solicitarea respectivă să fie justificată corespunzător printr-un aviz cardiologic și să facă obiectul unui control medical periodic care să garanteze că persoana în cauză este în continuare capabilă să conducă autovehiculul în siguranță, ținând seama de efectele afecțiunii respective.

Un candidat sau un conducător auto care suferă de diabet zaharat şi care urmează un tratament medicamentos cu risc de inducere a hipoglicemiei trebuie să demonstreze că înţelege riscurile hipoglicemiei şi că este capabil să ţină sub control aceste episoade. Nu se eliberează şi nu se înnoiesc permisele de conducere auto în cazul solicitanților sau conducătorilor auto care nu au primit informații referitoare la aceste riscuri şi nu sunt deplin conştienţi de implicațiile hipoglicemiei.

Nu se eliberează și nu se înnoiesc permisele de conducere în cazul candidaților sau conducătorilor auto cu hipoglicemie cronică gravă decât dacă solicitările sunt susţinute de un aviz al medicului diabetolog și de efectuarea unor controale medicale periodice.

Potrivit economica.net, în cazul hipoglicemiilor cronice grave în timpul orelor de activitate, permisul de conducere auto se eliberează sau se înnoiește numai după ce au trecut trei luni de la cel mai recent episod.

În cazul următoarelor afecţiuni cardiovasculare, candidaţilor sau conducătorilor auto le vor putea fi eliberate sau înnoite permisele de conducere auto numai după ce afecţiunea în cauză a fost efectiv tratată şi sub rezerva avizului eliberat de medicul de specialitate cardiologie şi, după caz, prin efectuarea unui control medical periodic:

  • tahiaritmii supraventriculare şi ventriculare cu: cardiopatie structurală şi tahicardie ventriculară susținută
  • tahicardii ventriculare polimorfe nesusţinute sau cu indicaţie pentru un defibrilator
  • simptome de angină
  • implantare sau înlocuire a unui stimulator cardiac permanent
  • implantare sau înlocuire a unui defibrilator sau un şoc adecvat sau inadecvat produs de un defibrilator
  • pierdere tranzitorie a stării de conştienţă şi a tonusului postural, caracterizată prin debut rapid, durată scurtă și revenire spontană din cauza unei hipoperfuzii cerebrale globale, suspectată a fi de origine reflexă, din cauze necunoscute, fără semne de boli cardiace subiacente
  • sindrom coronarian acut
  • angină stabilă, dacă simptomele nu sunt declanșate de un efort fizic ușor
  • intervenție coronariană percutanată
  • operație de bypass coronarian cu grefă
  • infarct sau accident ischemic tranzitoriu
  • stenoză semnificativă de arteră carotid
  • diamentru maxim al aortei mai mare de 5,5 cm
  • transplant de cord
  • dispozitiv de asistenţă cardiacă
  • chirurgie valvulară
  • hipertensiune arterială malignă – creștere a tensiunii arteriale sistolice mai mare sau egală cu 180 mmHg sau a tensiunii arteriale diastolice mai mare sau egală cu 110 mmHg, asociată cu o deteriorare iminentă sau progresivă a organelor
  • hipertensiune arterială grad III – tensiune arterială diastolică mai mare sau egală cu 110 mmHg și/sau tensiune arterială sistolică mai mare sau egală cu 180 mmHg
  • cardiopatie congenitală
  • cardiomiopatie hipertrofică fără sincope

Recent Posts

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de „ghicit în cărți”

Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…

2 ore ago

Profețiile catastrofale ale lui Nostradamus care se vor împlini până la sfârșitul anului 2024

Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…

3 ore ago

Horoscop 22 noiembrie 2024. Dezastru pentru o zodie azi: Posibil eșec

Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…

3 ore ago

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul

Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…

4 ore ago

Ce se întâmplă dacă faceți baie fierbinte în fiecare zi? Efecte nebănuite

Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…

4 ore ago

Zodii lovite de noroc până la final de an. Au șanse uriașe să câștige la LOTO

Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…

4 ore ago

Citeste si: