În ciuda faptului că peste 80% din populația României suferă de cel puțin o afecțiune care impune un regim special de alimentație, o foarte mică parte dintre români țin cont de recomandările medicale atunci când vine vorba de nutriție, potrivit AlimenteSpeciale.ro, unul dintre cele mai mari magazine online de pe piața locală, specializat în produse dietetice și terapeutice.
“Cea mai mare problemă cu care se confruntă românii atunci când vine vorba de alimentație este legată în primul rând de mentalitate, majoritatea acestora acordând o atenție mai mare nutriției doar în momentul în care se îmbolnăvesc sau atunci când afecțiunea pe care o au este deja într-un stadiu foarte avansat. Principalele motive pentru care se întâmplă acest lucru sunt atribuite atât lipsei de timp, stresului întâmpinat la locul de muncă, prețului mai ridicat al produselor, cât și a lipsei de educație alimentară și a încercărilor celor mai mulți de a păcăli boala în stadiile ei incipiente”, a declarat Maria Martac, Director General al AlimenteSpeciale.ro.
Potrivit acesteia, printre principalele afecțiuni cu care se confruntă românii și impun un nivel de conștientizare mai mare în ceea ce privește alimentația se numără bolile cardiovasculare și hipertensiunea arterială, hipercolesterolemiile, obezitatea, diabetul de tip II, afecțiunile renale, hepatice și cele ale aparatului digestiv, dar și intoleranțele alimentare, care, ținând cont de ultimele studii, se manifestă la un număr din ce în ce mai mare de români.
Cât cheltuiesc românii atunci când vine vorba de o alimentație specială?
În ceea ce privește valoarea coșului mediu de cumpărături pentru o persoană care suferă de o anumită afecțiune sau intoleranță, potrivit reprezentantei magazinului, în mediul online aceasta este ușor mai ridicată decât în retail, ajungând la peste 150-200 RON.
“Majoritatea alimentelor speciale comercializate pe piața din România au un preț ușor mai ridicat decât celelate produse din comerț, nebeneficiind de suport financiar ca în alte state din Europa. Cu toate acestea, adoptarea unui regim alimentar corespunzător sau unui stil de viață mai sănătos nu înseamnă neapărat cheltuieli mai mari, acest lucru ducând automat și la eliminarea risipei și a unor non-alimente care se regăsesc în coșul zilnic de cumpărături al majorității românilor”, a subliniat Maria Martac.
De asemenea, pentru a evita apariția unor costuri suplimentare, cât și evoluția necontrolată a anumitor afecțiuni, AlimenteSpeciale.ro recomandă realizarea unui pachet de analize medicale amănunțite la cel puțin 6 luni și, în cazul unui diagnostic nefavorabil, urmarea cu strictețe a regimului și a indicațiilor igienico-sanitare prevăzute de medic încă din faza incipientă a descoperirii intoleranței sau afecțiunii, în cele mai multe cazuri prevenția fiind mult mai puțin costisitoare decât tratamentul medicamentos.
Alimentele speciale pentru afecțiuni și diete – o nișă slab exploatată pe piața din România
Când vine vorba de piața de alimente speciale din România, aceasta este, potrivit Mariei Martac, una destul de deficitară, peste 90% dintre produsele recomandate în diferite tipuri de afecțiuni sau diete fiind importate de pe alte piețe.
“Dacă în alte țări europene produsele dietetice reprezintă deja o nișă foarte bine conturată în sortimentația retailerilor, la noi situația este încă la început de drum atât pentru producători, cât și pentru retail. Dificultățile legistative existente la nivel de piață și în segmentul medical, lipsa susținerii financiare a noilor producători, cât și inexistența bugetelor sociale și de sănătate pentru persoanele care suferă de anumite afecțiuni reprezintă unul dintre principalele motive pentru care România încă importă peste 90% din produsele de acest tip”, a mai adăugat reprezentanta companiei.
Mai mult, un alt motiv pentru care acest segment evolueză încă foarte lent în România se datorează și cererii scăzute de pe piața de consum și a lipsei de educație alimentară.
Alimentația copilului, unul dintre cele mai importante aspecte la români
“Deși nivelul pieței de alimente speciale din România este încă foarte scăzut, în ultimii ani am observat un trend ascendent în ceea ce privește interesul românilor pentru o alimentație mai sănătoasă, în special când vine vorba de părinții tineri, aceștia investind din ce în ce mai mult în alimentația copiilor”, susține Maria Martac.
Potrivit acesteia, pe lângă alimentele speciale pentru copii, în topul celor mai cumpărate produse se regăsesc și cele pentru intoleranțe sau alergii la gluten, lactoză, produsele pentru diabetici, afecțiuni oncologice și gastrice. De asemenea, alimentele organice și produsele naturiste capătă din ce în ce mai multă atenție în rândul persoanelor interesate de un stil de viață sănătos, cererea pentru acestea fiind tot mai mare de la un an la altul.
De data aceasta, meteorologii ANM au avut dreptate și, efectiv, de miercuri seara condițiile meteorologice…
Astrologii nu au vești bune pentru noi, cel puțin în ceea ce privește următoarele zece…
Este perfect normal ca mirosul vaginal să se schimbe în timpul ovulației. Multe femei observă…
Pensionarii din România care beneficiază de un sprijin financiar substanțial, ce constă într-o indemnizație suplimentară…
Anxietatea a devenit o experiență comună pentru mulți dintre noi. Zilnic, ne confruntăm cu factori…
Riscurile anesteziei epidurale. Anestezia epidurală este o metodă comună de ameliorare a durerii în timpul…