Atacul de cord sau diabetul sunt pericole imediate pentru bărbații cu o podoabă capilară modestă.
Un studiu prezentat la întâlnirea anuală a Asociației Americane de Inimă arată că unele semne vizibile ale îmbătrânirii pot prevesti bolile de inimă. Cercetătorii danzezi, care au analizat peste 11.000 de oameni de la 40 de ani în sus timp de peste trei decenii, au descoperit că aproape jumătate dintre ei s-au îmbolnăvit de inimă sau au suferit un atac de cord. Întâmplător sau nu, mai toți aveau în comun câteva semnalmente:chelie, riduri, lobii urechilor încrețiți sau depozite gălbui de grăsime în jurul ochilor. „Sunt semne cu ajutorul cărora putem preveni atacurile de cord la persoanele care nu au o predispoziție naturală sau o moștenire genetică în acest sens,” explică dr. Anne Tybjaerg-Hansen, profesor de biochimie la Universitatea din Copenhana.Cel mai puternic indicator al unei afecțiuni cardiace, diabet sau colesterol mărit sunt, de departe, depozitele de grăsime din jurul ochilor, spun reprezentanții Institutului Național de Sănătate din SUA
Testul ce-ți arată care e riscul de deces în următoarele luni. Ne este vorba de…
Michel de Nôtre-Dame, cunoscut sub numele de Nostradamus, și-a publicat lucrarea „Profețiile” în 1555, o…
Horoscop 22 noiembrie 2024. ZODIA care are parte de o schimbare. Gemeni: astăzi, s-ar putea…
Un obicei simplu îmbunătățește sănătatea cognitivă și întinerește creierul. Timpul ne ajunge din urmă pe…
Potrivit unui nou studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Loughborough, publicat în revista Temperature,…
Astrologii prezic un sfârșit de an încărcat de oportunități pentru un număr restrâns de privilegiați.…